Perchezitii de amploare la Cluj si in tara. Diplomele false de la “Spiru Haret” au intrat pe mana procurorilor DIICOT!
Procurorii DIICOT efectuează 76 percheziţii în Bucureşti şi în mai multe județe, printre care și Cluj, mai multe cadre universitare fiind suspectate că ar fi promovat studenții contra unor sume de bani.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) , procurorii fac 76 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Braşov, Bistriţa-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Vaslui, Satu Mare, Ialomiţa, Timişoara, Dâmboviţa, Botoşani, Cluj şi Mureş.
Un număr de 13 percheziţii sunt la sediile unor instituţii de învăţământ superior, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însuşirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creaţie intelectuală proprie, abuz în serviciu, participaţie improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participaţie improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă.
Pe parcursul anchetei au rezultat date care atestă că astfel de activităţi infracţionale sunt derulate în cadrul universităţii de foarte mulţi ani (cel puţin de la nivelul anului 2012) şi au privit nu numai fraudarea unor sesiuni de licenţă cât şi a examenelor obişnuite aferente anilor universitari, existând situaţii când studenţii, viitori licenţiaţi, nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri şi nu au participat personal la susţinerea examenelor la materiile şi disciplinele respectivelor facultăţi.
„În raport de poziția de conducere ocupată în cadrul universității şi de influența pe care o putea exercita atât asupra angajaților acesteia cât și asupra cadrelor didactice/profesori, prorectorul instituției de învățământ superior coordona în mod direct activitățile infracționale.
Secretarii, persoane de încredere ai prorectorului, răspundeau şi erau implicați de regulă după caz, în facilitarea obținerii grilelor cu întrebările și răspunsurile de la examen, traficarea influenței pe lângă anumiți profesori pentru promovarea frauduloasă a examenelor restante/credite, facilitarea obținerii de lucrări de licență deja întocmite etc.
În continuare, grilele cu întrebări/răspunsuri, precum şi lucrările de licență/master ajungeau în posesia prorectorului, care mai departe, contrar legii si atribuțiilor prevăzute de normele aplicabile, în schimbul unor foloase materiale, le furniza persoanelor interesate (studenți/persoane intermediare), în scopul utilizării şi promovării frauduloase a examenelor (de an/sesiune de licență).
Astfel, s-a constatat că, pentru fraudarea efectivă a probei 1, scrise a examenului de licență, fie grilele cu răspunsurile la întrebări ajungeau în posesia candidaților (care procedau la învățarea şi memorarea acestora, sau procedau la salvarea acestora în telefon şi ulterior, în timpul examenului accesau datele de care aveau nevoie, fără a fi împiedicați de supraveghetori, ci dimpotrivă fiind așezați în anumite locuri prestabilite pentru a putea acționa fără probleme), fie studenții candidați erau direct ajutați în timpul examenului scris de către anumiți supraveghetori, în completarea răspunsurilor la testul scris de licență.
În ceea ce privește proba a II a, orală, de susținere a examenului de licență/master, prorectorul era de regulă cel care după obținerea lucrării de licență, o trimitea mai departe studentului prin intermediul poștei electronice, cu foarte puțin timp (doar câteva zile) înainte de susținerea şi prezentarea efectivă a lucrării, studentul neavând practic posibilitatea nici măcar de a citi și a-și însuși conținutul lucrării, aceasta nefiind rezultatul efortului de cercetare personal.
Mai departe, prorectorul se ocupa în majoritatea cazurilor de însăși întocmirea şi copertarea exemplarului original destinat facultății, pe care în perioada imediat premergătoare sesiunii de licență, o preda direct sau indirect cadrului didactic, respectiv profesorului în a cărui coordonare ar fi trebuit să existe lucrarea studentului în cauză.
Prin această activitate infracţională vastă, membrii grupării infracţionale au urmărit facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulţi studenţi/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/şi examene restante cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licenţă si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019.
Astfel, în schimbul obţinerii de diverse foloase materiale, au procedat la îndeplinirea defectuoasă, neîndeplinirea sau îndeplinirea unor acte contrare ce ţin de îndatoririle de serviciu, facilitând promovarea frauduloasă a examenelor susţinute de foarte mulţi studenţi ai universităţii, atât cu ocazia susţinerii anumitor examene restanţe/credite, cât şi cu ocazia organizării sesiunii de licenţă/master aferente anului universitar 2018-2019 din toamna anului curent”, menţionează DIICOT.
În cauză vor fi puse în aplicare un număr de 96 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi audiate la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală şi la sediul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate.