In cazul soferului CTP (M24), aparatul etilotest folosit de politisti a dat gres. Soferul nu era baut. Vezi comunicatul CTP!
Compania de Transport Public Cluj Napoca informeaza ca soferul amendat de politisti in data de 11 decembrie, V. D., pentru ca s-ar fi urcat beat la volan nu consumase deloc alcool, conform rezultatului analizei toxicologice emisa de IML Cluj.
”În dimineața acelei zile conducătorul nostru auto a fost oprit în trafic, în zona sensului giratoriu din Florești din apropierea unei reprezentanțe auto, fiind testat cu alcool-testul și sancționat, sub suspiciunea că ar fi fost sub influența alcoolului. Colegul nostru a fost supus oprobriului public, fiind acuzat că a manifestat un comportament iresponsabil și de-a dreptul criminal, punând în pericol viața călătorilor din autobuzul pe care-l conducea la acea oră a dimineții.
Adevărul este însă altul și este complet diferit față de prezumția falsă de vinovăție, propagată ca un tsunami în rândul opiniei publice; Compania de Transport a suferit un grav prejudiciu de imagine și de prestigiu.
Precizăm că recoltarea probelor de sânge la IML Cluj s-a făcut în baza solicitării exprese a colegului nostru, cel care știa că doar în acest fel își va putea dovedi seriozitatea, responsabilitatea și profesionalismul pe care le-a confirmat în atâția și atâția ani.
Subliniem că dl. V.D., fără a avea la îndemână această probă incontestabilă a comportamentului său profesional responsabil în trafic, a înregistrat, în aceeași zi de 11 decembrie 2019, la Judecătoria Cluj Napoca, o plângere contravențională împotriva sancțiunii aplicate, pe care domnia sa a considerat-o netemeinică. Acum, pe baza Certificatului IML, colegul nostru speră să obțină în instanță anularea sancțiunii și recâștigarea dreptului său la muncă, de plata căreia depinde întreținerea familiei sale”
Citeste si: https://www.floresti24.ro/categorie/local/page/2/ –