BREAKING// Președintele Iohannis a promulgat dublarea alocațiilor pentru copii, dar premierul anunță că (incă) nu sunt bani!
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, Legea prin care sunt dublate alocațiile pentru copii. Premierul anunța vineri că Guvernul va amâna intrarea în vigoare a legii.
Conform acestei legi, alocația ajunge la 600 de lei pentru copiii de până la 2 ani (până la 3 ani pentru copiii cu dizabilități) și la 300 de lei pentru cei cu vârste între 2 și 18 ani.
Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, după discuția cu președintele Klaus Iohannis, că, cel mai probabil, soluția în privința alocațiilor pentru copii este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii care le dublează.
„Cel mai probabil soluția este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până vom avea posibilitatea să asigurăm resursele financiare în buget, care se poate face doar la rectificare, care se poate face după iulie”, a declarat Ludovic Orban.
Președintele anunțase de joi că nu are de gând să refuze promulgarea acestei legi.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat marți, înaintea ședinței Comitetului Executiv al partidului, că va solicita convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru abrogarea pensiilor speciale, pentru că a ieșit informația în spațiul public că nu pot fi dublate alocațiile pentru copii din cauza impactului bugetar pe pensiile speciale.
Sursa: G4Media.ro