November 22, 2024

Spitalul Clinic Judetean Cluj anunta inceperea prelucrarii primelor probe pentru testarea COVID-19

Conducerea Spitalul Clinic Județean de Urgenta Cluj-Napoca anunta ca de astazi, in cadrul Laboratorului de Testari Genetice – Imogen, s-a inceput prelucrarea primele probe pentru testarea COVID-19.

“Trei echipamente medicale de tip Real Time PCR vor prelucra 100-120 de probe pe zi, obținute prin extracție manuală. Două echipamente ne-au fost oferite în custodie temporară de către Universitatea Babeș- Bolyai și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, iar al treilea a fost achiziționat de spital, împreună cu un extractor automat.

Valoarea echipamentelor achiziționate de spital (aparat PCR și extractor automat) se ridică la aproape 950.000 lei. Începând cu data de 10 aprilie, când se va livra extractorul automat, vom prelucra aproximativ 500 probe/zi, în condițiile în care personalul va lucra aproximativ 10-12 ore zilnic. Rezultatele se pot elibera în 24 de ore de la primirea probei. Testele se efectuează din exudat nazo-faringian, prelucrat cu metoda moleculară.

Vă mulțumim, de asemenea, și vouă, celor care ați donat. Aproximativ 280.000 lei strânși în urma sponsorizărilor s-au alocat pentru achiziționarea a 3.072 de kituri de detecție și 3.200 kituri de extracție, necesare testării”, informează conducerea spitalului.