November 23, 2024

Vine valul doi? Aproape 27.000 de persoane au intrat în România în ultimele 24 de ore/Începând de vineri, cei care sosesc în țară nu mai intră în carantină instituționalizată

Aproape 27.000 de persoane au intrat în România în ultimele 24 de ore, potrivit datelor centralizate de Poliția de Frontieră. De la încetarea stării de urgență, persoanele care vin din străinătate nu mai sunt obligate să stea în carantină instituționalizată, ci vor fi izolate la domiciliu.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 29.400 persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 20.000 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 16.000 persoane cu 10.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 13.400 persoane cu 9.100 mijloace de transport.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 19.300 de persoane şi 13.900 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 10.900 de persoane cu 7.500 mijloace de transport.

Formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic. După încheierea formalităţilor şi stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, maşinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locaţiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare, mai precizează Poliția de Frontieră.

Potrivit hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, începând de vineri, de la declararea stării de alertă, cei care vin din străinătate vor fi obligați să se izoleze la domiciliu timp de 14 zile, iar pentru cei care nu au condiții pentru izolare sau care nu vor să își expună familia se poate opta în continuare pentru carantina instituționalizată, în centrele organizate de stat.