Licitația pentru tablete a fost reluată. Singurul ofertant este Vodafone, Telekom a întârziat cu 2 minute ora limită pentru depunerea ofertelor. Clujul e pe dinafară
Doar două loturi, regiunile Nord-Est 1 și Nord-Vest nu au avut oferte depuse nici la a doua licitație, urmând ca procedura să fie reluată după ce se încheie licitația deschisă pe 18 septembrie, potrivit Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC).
Telekom România a venit cu oferte, însă le-a depus prea târziu, mai exact cu două minute după încheierea datei și orei limită la care puteau fi depuse acestea, potrivit procesului verbal privind deschiderea ofertelor. Valoarea totală estimată a achiziției tuturor tabletelor rămase este de 84.289.411 fără TVA.
„Licitația se desfășoară în regim de urgență, cel mai devreme ar putea să se ajungă la un rezultat săptămâna aceasta. Tocmai din motivul urgenței, autoritatea contractantă nu este obligată să aștepte 11 zile pentru depunerea contestațiilor, dar operatorul economic are dreptul de a depune contestații”, a explicat Nagy. Asta ar însemna că în cazul depunerii vreunei contestații, se poate ajunge în instanță, însă elevii nu vor mai aștepta o procedură și așa tergiversată pentru a primi în sfârșit tabletele promise.
Telekom a întârziat două minute, iar legea spune că nu pot veni oferte după data și ora limită anunțate”, a explicat pentru Edupedu.ro Cornelia Nagy, șefa ONAC.
Loturile scoase la licitație:
- Lot 3 Regiunea Nord-Est 1 – Bacău, Botoșani și Neamț, valoarea estimată fără TVA este între 11.899.159 și 14.873.948.
- Lot 4 Regiunea Nord-Vest – Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, valoarea estimată fără TVA este între 11.837.646 și 14.796.806 lei.
- Lot 5 Regiunea Vest – Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, valoarea estimată fără TVA este între 7.190.426 și 8.988.410 lei.
- Lot 6 Regiunea Sud-Vest – Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj, valoarea estimată fără TVA este între 11.506.890 și 14.382.857 lei.
- Lot 8 Regiunea Sud-Est – Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea, valoarea estimată fără TVA este între 12.481.007 și 15.601.510.
- Lot 9 Zona Nord-Est 2 – Iași, Suceava și Vaslui, valoarea estimată este între 12.516.301 și 15.645.880 lei.
Loturile rămase, pentru care nu au fost depuse oferte nici acum:
- Lot 3 Regiunea Nord-Est 1 – Bacău, Botoșani și Neamț, valoarea estimată fără TVA este între 11.899.159 și 14.873.948.
- Lot 4 Regiunea Nord-Vest – Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, valoarea estimată fără TVA este între 11.837.646 și 14.796.806 lei.
Orange România a câștigat prima rundă de licitații pentru care a ofertat 41.313.608,8 RON fără TVA pentru 82.826 de tablete. Este vorba de loturile: Regiunea București-Ilfov, Regiunea Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu) și Regiunea Sud (Argeș, Călărași, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova).
Prima licitație pentru tablete a fost publicată pe SICAP (sistemul public de achiziții) pe 14 iulie 2020, după ce Guvernul a anunțat că aloca 150 de milioane de lei pentru aceste dispozitive și după ce Ministerul Educației a făcut un recensământ al dispozitivelor pe care le au elevii și profesorii, prin intermediul SIIIR, sistemul informatic al școlilor. La elevi ar fi trebuit să ajungă nu mai puțin de 250.000 de tablete înainte de începutul anului școlar pe 14 septembrie.