Printr-un amendament, Camera Deputatilor a decis: pietele si targurile raman deschise!
Premierul Ludovic Orban a încasat astăzi, în plenul Camerei Deputatilor, o grea lovitură. Dupa unii în plină figură, după altii sub centură!
Amendamentul inițiat de liderul PSD, Marcel Ciolacu, ca piețele, târgurile, talciocurile și bâlciurile să rămână deschise în starea de alertă a fost adoptat, marți, de plenul Camerei Deputaților, forul decizional, relatează News.ro.
Proiectul de lege a fost adoptat că 173 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 93 de abţineri.
foto/ transilvaniareporter.ro
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea unor acte normative din domeniul agriculturii, precum şi din domeniul fiscal-bugetar. Principalele prevederi se referă la: modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2013, prin prelungirea termenului de la care devine obligatorie 3 aplicarea amenajamentului pastoral, suspendarea aplicării în anul 2020 a Legii nr.509/2006, amânarea intrării în vigoare a Legii nr.133/2019, abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2017 privind plata defalcată a taxa pe valoarea adăugată.
„Pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile, aşa cum sunt definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea restricţiilor referitoare la distanţarea socială şi a măsurilor de protecţie sanitară”, arată amendamentul admis formulat de Marcel Ciolacu şi Daniel Zamfir la proiectul de lege.
Un alt amendament admis prevede că: „În vederea accesării fondurilor europene aferente plăţilor pe suprafaţă, utilizatorii de pajişti, persoane fizice şi juridice, în calitate de proprietari şi/sau deţinători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligaţia ca anual să asigure încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, în oricare din zilele perioadei de păşunat, ori cosirea cel puţin o dată pe an a vegetaţiei. Începând cu data de 1 ianuarie 2022 este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral”.
De asemenea, „în termenul prevăzut la alin. (5) persoanele care au aplicat mecanismul plăţii defalcate a TVA care nu au deschis la Trezoreria Statului contul prevăzut la art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vor comunica unităţii Trezoreriei Statului contul curent deschis la o instituţie de credit în care se transferă sumele respective. În cazul în care aceste persoane nu comunică informaţii privind contul curent deschis la instituţia de credit, în baza unei liste a acestor persoane furnizate de Trezoreria Statului, organul fiscal solicită, în termen de 10 zile de la data primirii listei de la Trezoreria Statului, titularilor de cont aceste informaţii, pe care le transmite unităţilor Trezoreriei Statului în vederea transferului sumelor”.
Pe 10 februarie, iniţiativa a fost adoptată de Senat, în calitate de prim for sesizat, iar Camera Deputaţilor este decizională pe acest proiect.
Sursa: News.ro