Premierul Cîțu le-a dat asigurări primarilor că vor fi bani pentru burse, iar gratuitatea transportului va fi rezolvată
Banii pentru bursele școlare care acum au un cuantum minim de 100 de lei vor fi incluși în bugetul de stat, i-a asigurat pe primari Florin Cîțu, la o întrevedere care a avut loc la Palatul Victoria. Mai mult, și gratuitatea transportului public va fi rezolvată, a mai spus premierul, potrivit declarațiilor făcute de primarul Clujului, Emil Boc, la ieșirea de la discuții.
„Problema burselor și a transportului public, există două prevederi legale: bursele au fost stabilite ca și cuantum prin lege, iar primul ministru ne-a asigurat că vor fi în legea bugetului de stat banii pentru burse, la Ministerul Educației. Privind gratuitatea transportului public, se va găsit o formulă de calcul pentru cost / elev, astfel încât și acest lucru să fie revolzat. Vom vedea la legea bugetului de stat cum va fi rezolvat acest lucru”, a declarat Emil Boc la ieșirea de la Guvern.
Foto: Floresti24.ro (arhiva)
În data de 4 decembrie 2020, Guvernul României a adoptat în cadrul unei ședințe, în premieră, un cuantum minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, ce pot fi acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, în anul școlar 2020-2021.
Astfel, valoarea minimă a cuantumului fiecărui tip de bursă este de 100 de lei, iar complementar acestui plafon, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților / subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
Pe 20 ianuarie 2020, Ministerul Educației anunța într-un comunicat de presă că din anul școlar 2020-2021, „elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară”.
Pe data de 27 mai 2020, a fost publicat pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării Proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea procedurii de decontare a cheltuielilor de transport a elevilor și de modificare a Hotărârii de Guvern nr. 42/2017.
Însă, nici până acum nu există o metodologie de aplicare a acestei hotărâri.