Comunicat/ Alegeri interne la USR Florești!
În data de 2 Februarie 2021, la ora 18.00, în Filiala locală USR Florești va avea loc Adunarea Generală a Membrilor pentru desemnarea noului Președinte, a Biroului Local, a Comisiei de Arbitraj, Cenzorul filialei dar și delegați pentru conferința Judeteană.
În acest moment sunt depuse mai multe candidaturi pentru pozițiile din structurile de conducere ale filialei, dar perioada de aplicare mai durează până în data de 28 Ianuarie.
Candidaturile anunțate până acum sunt atât de la membrii cu vechime în filială cât și de la cei mai noi membri. Așteptăm cu nerăbdare și interes ziua votului! Vom afla cine va forma noua echipă de la conducerea USR Florești, echipa care va avea un mandat scurt, dar extrem de important. Noua echipă de conducere va gestiona filiala în perioada de tranziție spre noua formulă politică USRPLUS, rezultată din fuziunea partidelor politice USR si PLUS.
Adunarea generală USR Florești va avea loc în mediul on line, pe platforma Zoom, unde se va și derula întregul proces de votare.
Vom reveni în data de 3 Februarie cu detalii despre rezultatul votului intern. Până atunci ne puteți urmări pe pagina de facebook “USR Floresti”cât și pe Instagram “usrfloresti” sau pe paginile publice ale colegilor din Consiliul Local Floresti.
Larisa Șenilă
Președinte USR Florești