November 25, 2024

Doar prostie?/Adresa unei unități secrete, dezvăluită de „transparența” lui Voiculescu/Amănunte de culise din scandalul momentului

Pe lista centrelor de vaccinare, listă publicată de ministerul Sănătății la indicațiile lui Vlad Voiculescu, se află și sediul unei unități speciale, de lângă București, au explicat pentru Newsweek România surse politice.

„Eu spun foarte clar că nu este normal ca listele să fie publicate cu adrese legat de sistemul de apărare, de ordine publică. Înțeleg că era vorba și despre serviciile de informații. Vezi adresa strada x, nr Y și constați că acolo s-au vaccinat cetățeni din structurile respective. Din acel moment poți să te aștepți, că nu ne sunt toți prieteni pe pământul ăsta, dar pot veni să fotografieze, să filmeze… Nu mi se pare normal să dăm publicității”, a declarat, marți, ministrul de Interne, Lucian Bode, la TVR1.

Adresa unei unități secrete, publicată de Voiculescu

Pe lista centrelor de vaccinare, la poziția 2.154, apare o sală de sport din Lehliu-Gară, unde se vaccinează personalul civil și militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului național. Potrivit surselor Newsweek România, ar fi vorba angajați ai unei structuri de informații.

Din datele publicate, la acest centru s-au vaccinat 236 de persoane.

Pe internet, în Lehliu-Gară apare o singură unitate militară, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență. 

De asemenea, pe listă apare o unitate din Sântandrei, în Bihor, tot pentru vaccinarea personalului civil și militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului național. Din nou, pe internet nu apar referiri la vreo unitate militară în această localitate. Aici s-au vaccinat 134 de persoane. Probabil că, în acest caz, este vorba de centrul HUMINT al NATO, aflat în Oradea și unde sunt pregătiți specialiștii în domeniul culegerii de informații HUMINT.

Sursa: Comisarul.ro