November 25, 2024

DOCUMENT/ ADIO 1.500 lei pentru creșă sau grădiniță, Finanțele propun suspendarea măsurii!

Ministerul Finanțelor (MF) propune suspendarea aplicării unei măsuri așteptate de părinți, respectiv acei 1.500 pentru creșă sau grădiniță, deși toată lumea aștepta normele de aplicare.

Practic, conform unui proiect publicat pe site-ul instituției, se renunță la această facilitate, anul ăsta, deși la începutul anului ANAF informa companiile că pot aplica pentru ea.

Aplicarea facilității ar fi avut un impact bugetar de 4,5 miliarde lei, conform Ministerului.

Alte măsuri prevăd ca:

• Deducerea costului de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale să se efectueze de către fiecare asociat din impozitul anual, proporțional cu cota de participare în asociere.

• Să se aplice pentru încă 90 de zile scutirea de impozit specific la Horeca, calculată începând cu 1 aprilie.
  • Legat de restructurările conform OG6/2019: Debitorul care doreşte să îşi restructureze obligaţiile bugetare va trebui să notifice organul fiscal competent cu privire la intenţia sa în perioada 8 august – 31 octombrie 2019 şi în perioada 1 februarie – 30 septembrie 2020, precum şi în perioada 1 noiembrie 2020 – 30 septembrie 2021, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, şi se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare şi a testului creditorului privat prudent.

Solicitarea de restructurare se va putea depune până la data de 31 ianuarie 2022, sub sancţiunea decăderii.

• Se propune prorogarea termenului pentru care se aplică măsura privind solicitarea la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale, până la data de 31 ianuarie 2022. Prorogarea acestui termen are ca scop sprijinirea, în continuare a mediului de afaceri și a contribuabililor persoane fizice, în contextul actual sanitar și economic dificil.

  • Nou termen pentru eșalonarea simplificată a datoriilor din perioada stării de urgență și de alertă: 30 septembrie 2021.
  • Se propune aplicarea unui tratament fiscal unitar și din perspectiva legislației privind cazierul fiscal, în sensul scoaterii informațiilor privind inactivitatea fiscală din evidența cazierului fiscal la data reactivării contribuabilului, indiferent de situația pentru care acesta a fost declarat inactiv fiscal.

Această reglementare ar urma să se aplice și situațiilor care privesc contribuabilii care la data intrării în vigoare a actului normativ sunt reactivați fiscal dar cărora nu le-au fost scoase informațiile privind inactivitatea fiscală din cazierul fiscal.

SURSA: HotNews.ro