Zile ploioase si friguroase. Vezi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Administraţia Naţională de Meteorologie a făcut o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 7-20 martie 2016. Vremea se răceşte, vin ploile şi vor fi inclusiv precipitaţii mixte.
TRANSILVANIA. În primele două zile vremea se va menţine caldă pentru această dată, media regională a maximelor diurne fiind de 13-15 grade, iar a minimelor nocturne de 3-5 grade. Potrivit ANM, în intervalul 9 – 13 martie, valorile termice vor fi apropiate de normalul climatologic al perioadei, respectiv maxime în jurul a 10 grade şi minime de 0-2 grade. După data de 14 martie vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit, media temperaturilor maxime va fi de 4-6 grade, iar a celor minime între -4 şi -2 grade.
Temporar vor fi ploi, în intervalul 7-11 martie, iar în jurul datei de 15 martie precipitaţiile pot fi mixte. În restul intervalului, probabilitatea pentru precipitaţii slabe va fi mai redusă.
MARAMUREŞ. Până în jurul datei de 11 martie, valorile termice se vor menţine peste mediile multianuale, astfel că media regională a celor maxime va fi de 12-14 grade, iar a celor minime de 3-5 grade. Ulterior, temperatura va scădea, astfel încât, în intervalul 15 – 20 martie, vremea va deveni rece pentru această perioadă, cu maxime în jurul valorii de 6 grade şi minime la nivelul regiunii cuprinse între -3 şi -2 grade.
Temporar vor fi ploi moderate cantitativ la începutul intervalului, iar în jurul datei de 15 martie precipitaţiile pot fi mixte. În restul intervalului probabilitatea de precipitaţii slabe va fi mai redusă.
CRIŞANA. În prima zi a intervalului valorile termice se vor situa peste mediile multianuale. Temperaturile maxime vor fi, în medie regională, de 14 grade, iar cele minime de 5-6 grade. Ulterior regimul termic va scădea, mai semnificativ după data de 14 martie, când se va ajunge la o medie a valorilor maxime de 6-9 grade, iar cele minime vor fi uşor negative, situându-se în jurul valorii de -1 grad, astfel încât vremea va deveni mai rece decât în mod normal în această perioadă.
Vor fi ploi însemnate cantitativ în cursul zilei de luni 7 martie şi în noaptea de luni spre marţi (7 spre 8 martie). În restul intervalului de prognoză, ploile vor fi în general slabe şi cu o probabilitate mai mare de apariţie în jurul datei de 15 martie, când trecător vor fi posibile şi precipitaţii mixte.