November 22, 2024

Hotarare CJSU Cluj/ Restrictii In Floresti si alte 9 localitati, pentru persoanele NEVACCINATE!

Magazinele se vor închide la ora 22:00, iar non-stopurile nu vor mai putea functiona pe tot parcursul noptii. De asemenea, persoanele nevaccinate nu mai pot circula dupa ora 20:00, decat cu adeverinta de la angajator sau declaratie pe propria raspundere.

În următoarele unități administrativ-teritoriale: comuna Aghireșu (8,86‰), comuna Aluniș (9,86‰), comuna Apahida (7,94‰), comuna Borșa (8,47‰), comuna Căpușu Mare (8,39‰), comuna Ciurila (11,36‰), comuna Florești (9,05‰), comuna Petreștii de Jos (9,47‰), comuna Sâncraiu (8,50‰) și comuna Valea Ierii (11,88 ‰), unde incidența cumulată la 14 zile a depășit pragul de 7,5/1.000 de locuitori, se dispun, începând cu data de 8 octombrie 2021, următoarele măsuri:

1. se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00 – 05.00 cu anumite excepții;

2. se instituie obligația pentru operatorii economici care desfăşoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să își organizeze şi să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05:00-22:00. Prin excepție, în intervalul orar 22:00-05:00 operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu”, se mentioneaza in hotararea emisa astazi, joi 7 octombrie, CJSU Cluj.

1 thought on “Hotarare CJSU Cluj/ Restrictii In Floresti si alte 9 localitati, pentru persoanele NEVACCINATE!

  1. Yupiiiii, ce norocosi suntem, mai avem sanse de-o maslina la magazin pana la orele 20, nu 18 cat era inainte, va multumim tuturor.

Comments are closed.