Ministrul Educaţiei: Cele două săptămâni de vacanţă, transformate în prezenţă fizică între 3 şi 14 ianuarie, pentru gimnaziu şi liceu, respectiv într-o săptămână, între 10 şi 14 ianuarie, pentru primar
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că cele două săptămâni de vacanţă vor fi recuperate, cel mai probabil, n luna ianuarie. ”Cele două săptămâni de vacanţă suplimentară sunt convins că se vor transforma în două săptămâni de şcoală cu prezenţă fizică între 3 şi 14 ianuarie, pentru gimnaziu şi liceu, respectiv într-o săptămână cu prezenţă fizică, între 10 şi 14 ianuarie, pentru ciclul primar”, anunţă ministrul, citat de Educaţie Privată.
In opinia ministrului, data de 5 noiembrie este data la care va exista o situaţie certă din punct de vedere epidemiologic şi nu supoziţii.
”Nu se pierde nicio zi de şcoală nici din semestrul 1, nici din semestrul 2. Cele două săptămâni sunt maximul ce poate fi recuperat in aşa fel încât datele de examene să fie cele cunoscute, fără a se pierde nicio zi de cursuri. Acest lucru va face obiectul unui ordin de ministru semnat în 5 noiembrie, pentru modificarea structurii anului şcolar, aşa cum se precizează în Hotărârea CNSU nr. 91 şi aşa cum am anunţat deja public”, a declarat ministrul.