November 22, 2024

Americanii, gata să scoată primii metri cubi de gaz românesc din Marea Neagră. Scăpăm de gazul rusesc, iar investițiile se protejează!

Primii metri cubi de gaz natural românesc din Marea Neagră ar putea să ajungă la mal la jumătatea acestui an, informează știrileprotv.ro.

Și tot de atunci ca efect imediat, românii ar trebui să primească facturi mai mici la gaz. Peste 600 de milioane de dolari au fost investiți de o companie americană în platforme situate în largul mării, dar și în sute de kilometri de conducte submarine.

Foto/ Platforma Ana – Marea Neagra/ Hotnews.ro

Platforma de producție a gazelor naturale „Ana” este prima construită în largul Mării Negre în ultimii 30 de ani.

„Black Sea Oil and Gas”, o companie deținută de puternic concern american, a făcut investiția. Firma a anunțat că va începe extracţia gazului din așa-numitele „pungi” submarine cel mai târziu în noiembrie.

Mark Beacom CEO Bsog: „Sunt foarte încântat să pot sta, în sfârșit, aici, în față a ceva tangibil, platforma de producție gaze Ana. Poate că în câteva luni vom putea extrage, în cele din urmă, gaz din proiectul nostru”.

Gazele din Marea Neagră vor fi extrase din două zăcăminte: Ana și Doina – amândouă aflate la adâncimea de 70 de metri. Apoi, vor fi trimise spre ţărm prin 120 de kilometri de conductă submarină – până la o stație de tratare construită în zona Vadu.

În prezent există circa 10 miliarde de metri cubi de resurse care urmează să intre în producţie. Capacitatea de producţie estimată va fi de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an adică echivalentul a 10% din consumul de gaze al României. Şi tot de aici de la Vadu gazele din Marea Neagră ar trebui să ajungă în sistemul naţional.

Pentru România, proiectul din Marea Neagră poate fi șansa să își reducă dependența de gazele din import. Românii ar trebui să simtă și o reducere a facturilor – susține Ministerul Economiei

George Niculescu, Secretar de Stat Ministerul Economiei: „Evident că o nouă cantitate de gaze naturale în sistemul nostru de transport, efectul imediat va fi de presiune pe preț. Sperăm să înregistrăm preturi mai mici la gaze naturale, acesta este efectul imediat, iar o dată cu exploatarea tuturor resurselor de gaze naturale atât on shore cât şi off shore, România are potențialul să-și acopere în proporție de sută la sută consumul de gaze natural”.

Zăcământul de gaz din Marea Neagră – spun specialiștii – poate fi exploatat între 10 și 15 ani.

sursa: stirileprotv.ro