Criteriile pentru bursele elevilor au fost aprobate
Criteriile pentru acordarea burselor elevilor în anul scolar 2022-2023 au fost aprobate. Astfel, potrivit ordinului semnat de ministrul Sorin Cimpeanu, elevii de clasa a V-a nu mai primesc burse de merit, iar pentru bursele de studiu și cele de ajutor social cererile se mai pot depune până la finalul lunii septembrie, relatează Edupedu.ro .
Bursele de performanță se acordă pe perioada anului școlar următor.
Criteriile pentru bursa de merit
Potrivit Documentului condultat de sursa citată, bursa de merit este acordată doar elevilor din clasele VI-XII, din școlile de stat, prevede ordinul ministrului Educației. Este o bursă care are drept criterii de acordare următoarele:
- au obținut media anuală generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 absențe nemotivate/an în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasa a IX-a;
- au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 9,50 și au acumulat maximum 20 absențe în anul școlar anterior pentru elevii din clasa a IX-a;
- au obținut locurile I, II sau III la etapele județene/zonale în cazul învățământului ocazional de artă ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației;
- au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației.
- În ordinul precedent, 5.870/2021, modificat prin ordinul 3.073/2022, bursele de merit erau acordate elevilor de clasa a V-a din semestrul al II-lea, pe baza mediei din semestrul I. Noua structură este însă pe module, iar elevii au o singură medie, cea generală.
Criterii pentru bursa de performanță
Bursele de performanță vor putea fi acordate și elevilor din școlile particulare. Noile criterii sunt următoarele:
- au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației;
- s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale;
- au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației;
- au obținut locurile I, II sau III la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României.
Bursele de performanță se acordă pe perioada anului școlar următor celui în care s-au obținut rezultatele. Prin excepție de la aceste prevederi, pentru elevii din clasele terminale ale învățământului liceal și profesional, bursa de performanță se acordă începând cu luna următoare obținerii rezultatelor, până la finalul anului școlar. Pot primi bursa doar elevii promovați la toate disciplinele, la finalul cursurilor din anul școlar anterior.
Criterii pentru bursa de studiu
- Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni anterioare cererii, cel mult egal cu salariul minim net pe economie și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- au obținut media anuală generală de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 20 absențe nemotivate în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasele a V-a și a IX-a;
- au obținut în clasa a IV-a calificativul „bine” sau „foarte bine” la toate disciplinele de studiu și au acumulat maximum 20 absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a V-a;
- au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 7,50 și au acumulat maximum 20 absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a;
- au obținut media anuală generală de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 20 absențe nemotivate în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasele a V-a și a IX-a;
- au obținut în clasa a IV-a calificativul „bine” sau „foarte bine” la toate disciplinele de studiu și au acumulat maximum 20 absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a V-a;
- au obținut media de admitere în învățământul liceal sau profesional de cel puțin 7,50 și au acumulat maximum 20 absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a IX-a;
- Pentru obținerea bursei de studiu, elevii majori sau părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de studiu, în primele 20 de zile lucrătoare ale anului școlar. În acest an școlar asta înseamnă 28 septembrie 2022 – numărătoarea luând în considerare începutul anului școlar – 1 septembrie, nu 5 septembrie, care este începutul cursurilor din anul școlar 2022-2023.
Criterii pentru bursa de ajutor social:
Bursele de ajutor social se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații:
- elevi proveniți din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația familială complementară și alocația pentru copii. Se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
- elevi orfani, elevi aflați în întreținerea unui singur părinte (copil orfan de un părinte; copil aflat în tutela exclusivă a unui părinte, în urma divorțului – inclusiv financiar; copil cu tată declarat necunoscut; copil adoptat de o singură persoană) și elevi abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei;
- elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului muncii, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
- I. boli și tulburări ale sistemului nervos și ale funcțiilor mentale globale;
- II. boli ale structurilor și funcțiilor senzoriale;
- III. boli ale structurii laringelui și funcțiilor sale;
- IV. boli ale structurii sistemului cardiovascular și ale funcțiilor sale;
- V. boli ale structurii aparatului respirator și ale funcțiilor sale
- VI. boli ale structurii sistemului imunitar și ale funcțiilor sale;
- VII. boli ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv, metabolic și endocrin;
- VIII. boli ale structurii funcțiilor aparatului urinar cu sau fără insuficiență renală cronică (IRC), indiferent de cauză;
- IX. boli ale structurii și funcțiilor aparatului locomotor și corespunzătoare mișcării;
- X. boli ale structurii pielii, anexelor și funcțiilor tegumentului;
- XI. boala canceroasă (indiferent de localizare, inclusiv recidivele și metastazele);
- XII. boli genetice;
- XIII. transplantul de organe, țesuturi și celule, stările posttransplant;
- XIV. orice altă boală, tulburare sau afecțiune, de exemplu, cronică/genetică/care necesită tratament îndelungat pentru cel puțin 6 luni sau servicii de abilitare și reabilitare pentru cel puțin 6 luni sau îngrijiri paliative și care se înscrie în vreuna dintre categoriile enumerate la pct. I-XIII este luată în considerare;
- elevii din învățământul primar și gimnazial din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei; prin localitate de domiciliu se înțelege comuna/orașul cu subdiviziunile sale administrative.
- Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5) și avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul școlar, respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap, fără a fi condiționată de venitul net lunar al familiei.
Sursa: adevarul.ro