November 23, 2024

INS// Rata inflației a ajuns la 15,3%, în luna august. Cele mai mari scumpiri: gaze (70%), cartofi (54%) și ulei (50%)

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,3% în luna august a acestui an, de la 15% în luna iulie, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari scumpiri au avut loc la gaze, cartofi și ulei.

Creșterea prețurilor vine în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 15,98%, mărfurile alimentare cu 18,22%, iar serviciile cu 8,26%, față de august 2021.

„Rata anuală a inflaţiei în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021 este 15,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2021 – august 2022) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2020 – august 2021) este 11,0%”, informează INS

Topul scumpirilor față de august 2021:

Gaze – 70,64%

Cartofi – 54,34%

Ulei comestibil – 49,68%

Ulei, slănină, grăsimi – 46,73%

Energie electrică, gaze şi încălzire centrală – 36,33%

Făină – 34,28%

Aerian – 33,91%

Produse de morărit – 32,99%

Combustibili – 31,48%

Mălai – 31,16%

Zahăr – 30,93%

Unt – 29,50%

Legume şi conserve de legume – 27,71%

Margarină – 25,93%

Pâine – 25,26%

Brânză de vacă (telemea) – 23,26%

Energie termică – 22,98%

Brânză – total – 22,70%

Lapte de vacă – 22,35%

Brânză de oaie (telemea) – 21,87%

Lapte – total – 21,08%

Apă, canal, salubritate – 21,00%

C.F.R. – 20,92%

Ouă – 20,34%.

Sursa: G4Media.ro