November 25, 2024

Emil Boc afirma ca din Floresti vor incepe lucrarile la Centura Metropolitana// DN1 ar urma sa aiba 6 benzi// Vezi doua harti cu centura

Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri, 2 noiembrie, in cadrul sedintei de C.L., ca lucrarile la Centura Metropolitana vor fi impartite in doua etape. Costul acesteia este in valoare de 14 miliarde de euro.

Etapa unu în implementarea Centurii Metropolitane are o valoare de 998 de milioane de euro, aproape un miliard de euro. Întreaga centură are 100 de kilometri, cu centura propriu-zisă și drumurile de legătură, și mai adăugăm încă 35 de kilometri de piste de biciclete. 

Aceasta este prima care va intra în implementare și este legată de Spitalul Regional de Urgență. Acesta a fost motivul pentru care etapa unu are ca punct de început Floreștiul cu Spitalul Regional de Urgență. Această centură începe de la nodul 5 Florești și care asigură legătura cu Baciul în această primă etapă, printr-un drum de legătură. Acesta ne va permite să decongestionăm partea care ține de Tăietura Turcului și care ține de Grigorescu.  

Nodul numărul 6 este la Cora / Muzeul Apei, iar apoi pasaj peste DN 1 și mergem la nodul 7 care este capătul Mănășturului / Grigore Alexandrescu. Această structură ne asigură conectarea cu Spitalul Regional de Urgență.

Legenda foto: Cu alb este prima etapa a Centurii Metropolitane Cluj

Legenda foto 2: Portocaliu reprezinta tronsonul Gilau – Spitalul Regional de Urgenta, din cadrul etapei a doua a Centurii Metropolitane Cluj.

Acest lucru ne va permite extinderea DN1. Acum avem patru benzi de circulație și vom avea 6 benzi, din care patru vor fi pentru circulație și 2 pentru transportul în comun și pompieri / salvare. De asemenea, vom avea o pistă de biciclete de 3 metri. 

La Spitalul Regional de Urgență se va intra de pe DN1, dar și printr-o bretea din spatele Polus.

Centura va trece pe la marginea cartierul Mănăștur, ca traversa Calea Turzii și va ajunge prin Borhanci la Aeroportul Cluj și apoi la Centura Vâlcepe – Apahida.

În etapa a doua se va lega Autostrada Transilvania de Nodul 5 de la Spitalul Regional de Urgență Cluj.

Probabil vor fi câteva loturi și nu se va licita totul o dată, pentru a nu avea blocaje. Probabil vom începe cu partea de la Spitalul Regional de Urgență, după care vor fi licitate alte loturi”, a declarat primarul Municipiului Cluj-Napoca.