Obligațiile și drepturile elevilor au fost aprobate ca amendamente la proiectul Legii Educației
Un amendament al PNL, PSD şi al Ministerului Educaţiei adoptat de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, prevede că un elev care este exmatriculat temporar sau pe parcursul unui an școlar, beneficiază de consiliere, intervenție psihologică și psihoterapie precum și de activități remediale.
Deasemenea, este menționat explicit în proiectul legii învățământului Preuniversitar că elevilor din preșcolar, clasele primare și gimnaziu le este interzis să folosească telefoanele mobile sau alte dispozitive în timpul orelor de curs. În cazul în care acestea sunt găsite asupra elevilor, dispozitivele pot fi confiscate și predate părinților, mai arată amendamentul aprobat luni. Pentru elevii de liceu, decizia privind interzicerea telefoanelor rămâne la dispoziția școlii.
Pentru elevii de liceu, decizia privind interzicerea telefoanelor rămâne la dispoziția școlii.
Amendamentul aprobat luni, la art. 102:
(4) Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.
(7) Nerespectarea prevederilor alin. (4)-(5) poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ în vederea predării, după caz, către părinți/tutori legali ai beneficiarilor primari minori sau elevi conform regulamentului intern al
unității de învățământ.
În prezent, reglementarea privind interzicerea utilizării telefoanelor mobile este prevăzută prin ROFUIP la art. 186, alin 2, prin regulamentul intern al fiecărei unități de învățământ pentru toți elevii, și prin statului elevului, dar nu se specifică pe niveluri de învățământ.
(2) În timpul orelor de curs, al examenelor şi al concursurilor este interzisă utilizarea telefoanelor mobile; prin excepţie de la această prevedere, este permisă utilizarea acestora în timpul orelor de curs, numai la solicitarea cadrului didactic, în situaţia folosirii lor în procesul educativ. În situaţii de urgenţă, utilizarea telefonului mobil este permisă cu acordul cadrului didactic. Pe durata orelor de curs telefoanele mobile se păstrează în locuri special amenajate din sala de clasă, setate astfel încât să nu deranjeze procesul educativ.
amendamente privind interdicțiile elevilor și sancțiuni ce sunt prevăzute deja prin statulul elevului sau prin ROFUIP, dar și prevederi noi cum ar fi interzicerea promovării de idei, concepții, doctrine, un limbaj, simboluri și materiale antițigăniste, în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/2021 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului, cu modificările ulterioare.
Alte amendamente votate luni:
(3) Elevilor le este interzis:
a) să distrugă, să modifice sau să completeze documentele școlare, precum cataloage, foi matricole, carnete de elev și orice alte documente din aceeași categorie sau să deterioreze bunurile din patrimoniul unității de învățământ;
b) să introducă și să difuzeze, în unitatea de învățământ preuniversitar, materiale care, prin conținutul lor, atentează la independența, suveranitatea, unitatea și integritatea națională a țării, care cultivă violența, intoleranța sau care lezează imaginea publică a unei
persoane;
c) să blocheze căile de acces în spațiile de învățământ;
d) să dețină sau să consume droguri, băuturi alcoolice sau alte substanțe interzise, țigări, substanțe etnobotanice și să participe la jocuri de noroc în perimetrul unității de învățământ;
e) să introducă și/sau să facă uz în perimetrul unității de învățământ de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, precum muniție, petarde, pocnitori sau altele asemenea, spray-uri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care, prin acțiunea lor, pot afecta integritatea fizică și psihică a elevilor și a personalului unității de învățământ. Elevii nu pot fi deposedați de bunurile personale care nu atentează la siguranța personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învățământ, în conformitate cu prevederile legale;
f) să difuzeze materiale electorale, de prozelitism religios, cu caracter obscen sau pornografic în incinta unităților de învățământ sau în cadrul activităților
desfășurate în mediul online;
g) să aibă comportamente jignitoare, indecente, de intimidare, de discriminare și să manifeste violență în limbaj și în comportament față de colegi și față de personalul unității de învățământ;
h) să provoace, să instige și să participe la acte de violență;
i) să părăsească perimetrul unității de învățământ în timpul programului școlar, cu excepția elevilor majori și a situațiilor prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ;
j) să invite sau să faciliteze intrarea în școală a persoanelor străine, fără acordul conducerii școlii și al diriginților;
k) să promoveze idei, concepții, doctrine, un limbaj, simboluri și materiale antițigăniste, în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/2021 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului, cu modificările ulterioare.
Cum pot fi pedepsiți elevii
În cazul în care un elev este exmatriculat beneficiază de consiliere, intervenție psihologică și psihoterapie precum și de activități remediale.
Un elev poate fi suspendat pentru o durată de maxim 5 zile lucrătoare, iar pe durata unui an școlar pentru cel mult 15 zile lucrătoare, potrivit amendamentelor votate și susținute și de ministerul Educației.
Ce prevăd amendamentele:
Art. 102 – (1) Elevii răspund disciplinar pentru încălcarea prevederilor art. 1021 alin. (2)-(5):
(2) Analiza disciplinară poate fi inițiată de personalul școlar în urma unei încălcări a regulamentelor unității de învățământ preuniversitar sau a comportamentului
inadecvat al elevului. Elevul și părinții/tutorii legali sunt informați cu privire la natura încălcării și sunt convocați la o întâlnire formală.
(3) Elevii au dreptul la apărare și nu pot fi supuși unor sancțiuni colective.
(4) Pentru a putea fi sancționați, faptele trebuie să se petreacă în perimetrul unității de învățământ, în cadrul activităților extrașcolare sau în cadrul activităților desfășurate în mediul online.
(5) Sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, în funcție de gravitatea faptei, sunt:
a) observație individuală;
b) mustrare scrisă;
c) retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul;
d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ;
e) suspendarea elevului pe o durată limitată de timp;
f) preavizul de exmatriculare;
g) exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în aceeași unitate de învățământ;
h) exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în altă unitate de învățământ;
i) exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal.
(6) Toate sancțiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât și părinților/tutorilor legali.
Sancțiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.
(7) Sancționarea elevilor sub forma mustrării în fața colectivului clasei sau al școlii este interzisă în orice context.
(8) Violența fizică sub orice formă se sancționează conform dispozițiilor legale în vigoare.
(9) Sancțiunile prevăzute la alin. (5) lit. d)-h) nu se pot aplica în învățământul primar.
(10) Sancțiunile prevăzute la alin. (5) lit. f) și g) se pot aplica în învățământul obligatoriu numai în situații foarte grave, când prezența elevului în școală pune în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală, afectând dreptul la educație, respectiv la muncă.
(11) Suspendarea elevului se poate realiza pentru o durată de maxim 5 zile lucrătoare. Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an școlar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare.
(12) Elevii care au fost sancționați conform prevederilor alin. (5) lit. e)-h) beneficiază de
consiliere, intervenție psihologică și psihoterapie precum și de activități remediale.
(13) Sancțiunile prevăzute la alin. (5) pot fi însoțite și de scăderea notei la purtare.
(14) Procedura de aplicare a sancțiunilor prevăzute la alin. (5) este reglementată de Statutul Elevilor prevăzut la art. 102^1, alin. (8).
(15) Procedura de aplicare a sancțiunilor prevăzută la alin. (14) prevede în mod obligatoriu:
a) informarea elevilor și a părinților/tutorilor legali;
b) intervievarea elevilor, în prezența părinților/ tutorilor legali;
c) după caz, consultarea managerului de caz desemnat de DGASPC, în acord cu Hotârîrea Guvernului nr. 49/2011 … și a raportului de evaluare multidisciplinară realizat de acesta;
d) oferirea posibilității de contestare a sancțiunii;
(16) În procesul de sesizare și analiză disciplinară a elevilor, comunicarea cu părinții/ tutorii legali se realizează în absența elevilor, într-un spațiu dedicat, care asigură confidențialitatea, în prezența consilierului școlar și a mediatorului școlar, dacă este necesar.
Sursa: Edupedu.ro