November 22, 2024

Doi militari au fost răniţi în poligonul din Floreşti, din cauza armamentului vechi. O grenadă pentru AG 40 ar fi explodat pe țeavă

Doi militari au fost răniţi în timpul unui antrenament, în poligonul din Floreşti, judeţul Cluj, din cauza armamentului vechi. Ar fi explodat pe ţeavă o grenadă pentru AG 40. 

Ofițerul de relații publice al Diviziei 4 Infanterie Gemina, căpitanul Oana Boier a confirmat incidentul şi a declarat că a avut loc în timpul unei şedinţe de tragere. 

Foto Arhiva// Poligon Floresti

Trăgătorul şi şeful sectorului de trageri au fost duşi direct la Spitalul Militar unde au fost operaţi şi li s-au scos schijele. Se pare că unul dintre ei are două degete distruse, informeaza Observator.ro.

Starea celor doi militari este stabilă, unul fiind deja externat, iar celălat urmează să plece din Spitalul Militar zilele acestea.

Muniţia folosită la antrenament ar fi funcţionat defectuos din cauză că ar fi fost veche şi oxidată.