November 22, 2024

Primăria Florești și SC Diferit SRL au semnat contractul realizarii Centurii de Sud!

In această după-amiază, in sala unde se desfașoară ședintele Consiliului Local, primarul localității Florești, Horia Sulea, si reprezentantul SC Diferit SRL, ing. Grigore Vădean, au semnat contractul realizarea Centurii de Sud.

contract diferit centura 010

„După cum ați văzut, am convocat această conferință de presă cu ocazia semnării contractului de execuție a lucrărilor pentru șoseaua de ocolire pe partea de Sud a Floreștiului, un proiect la care s-a muncit mult și s-a muncit bine având în vedere faptul că am ajuns în această fază, de a semna contractul pentru execuția lucrărilor. Firma Diferit a fost desemnată câștigătoarea acestei licitații. Eu nu pot să le doresc decât spor la treabă, din punctul nostru de vedere vor avea toată deschiderea. sper ca la sfârșitul celor 6 luni de zile din momentul semnării ordinului de începere a lucrărilor pe care probabil îl vom face în următoarele 5-6 zile, să reușim ca până la toamnă Floreștiul să mai aibă o șosea de legătură cu municipiul Cluj-Napoca, astfel încât și prin această investiție să contribuim la decongestionarea traficului dintre Florești și Cluj pentru că după această investiție mai urmează încă una, cât de repede, este vorba despre asfaltarea fostului drum de exploatație agricolă, drumul de pe partea de Nord a Floreștiului care face legătura dintre zona străzii Balastierei – Barajul Florești și strada Donath din Cluj-Napoca. Pentru aceste două proiecte personal am depus eforturi cum poate n-am depus pentru alte multe proiecte avute în derulare în ultimii 4 ani și ca o încununare a eforturilor noastre se pare că de data aceasta avem de partea noastră inclusiv Uniunea Europeană și Guvernul României pentru că acel segment de autostradă urbană care face legătura între Nodul de Autostradă de la Gilău – Luna de Sus și municipiul Cluj-Napoca, Mănăștur Vest, va intra la finanțare în prima tranșă în ceea ce privește masterplanul de transport la nivel național”, a declarat primarul Floreștiului, Horia Șulea.

Inginerul Grigore Vădean, reprezentantul firmei Diferit, a declarat: “Suntem din Cluj-Napoca, din zonă, dispunem de toate resursele pentru a finaliza această lucrare, în rest aștept cu cea mai mare plăcere să ne reîntâlnim la recepție, să reușim să construim împreună cu beneficiar, cu ceilalți parteneri implicați, o șosea care să se ridice la cerințele cetățenilor din Florești și nu numai. Din studiile de trafic am văzut că va fi o șosea pe care se vor deplasa mulți cetățeni ai României, din Ardeal cu siguranță”.

Drumul, care va porni din strada Tăuțiului și va face joncțiunea în Cluj-Napoca cu Drumul Sfântul Ioan, va avea o lungime de 2,685 km (firul principal, la care se adaugă încă doi kilometri de bretele).
Drumul de Ocolire SUD va avea 11 podețe și 2 poduri, precum și două girații și 3 intersecții. Vor fi incluse și două bretele de legătură cu DN1, una în zona Metro și una în zona Polus. Carosabilul va fi de 2x 3,5 metri, pe o parte trotuarul va fi de 1,5 metri, iar pe cealaltă parte va fi inclusă și o pistă de biciclete, lățimea ansamblului trotuar – pistă de biciclete fiind de 2 metri. Toate acestea alături de rigole ranforsate, zid desprijin pe coloane, șanțuri de beton, rambleu, piloți forați, filtre drenante, drenuri orizontale și, bineînțeles, semnalizare rutieră.

In urma analizarii documentatiilor depuse, Comisia de Evaluare a decis ca SC DIFERIT SRL sa fie declarata castigatoarea licitatiei. SC DIFERIT SRL a oferit, de altfel, cel mai mic pret: 28.400.447,67 lei cu TVA inclus.

Conform unor informatii furnizate de catre reprezentantul SC Diferit SRL lucrarile la construirea Centurii Sud vor incepe in maximum o luna.

“Urmează predarea amplasamentului, organizarea de șantier, inclusiv prin montarea unei statii de beton. In maximum 30 de zile vor debuta lucrările”, ne-a delarat Grigore Vădean.

C.S.