BACALAUREAT 2023// Peste 32.500 de elevi au spus “PAS” examenului
Ministerul Educației a anunțat că numărul tinerilor care s-au înscris la Bacalaureat 2023 este de peste 130.500.
„S-au înscris pentru susținerea acestor probe în prima sesiune peste 130.500 de candidați, din care peste 16.000 de candidați provin din promoțiile anterioare”, a informat Ministerul Educației duminică, 25 iunie.
Potrivit datelor transmise în perioada simulărilor de la Bacalaureat 2023 de Ministerul Educației, erau „peste 147.000 de elevi înscriși la începutul anului școlar curent în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă.”
Astfel, față de cei pe care tot Ministerul Educației îi anunța înscriși la începutul acestui an școlar, diferența este de peste 16.500. Dacă îi adăugăm aici și pe cei 16.000 de tineri înscriși la sesiunea aceasta din promoțiile anterioare, rezultă peste 32.500 de tineri care erau în clasa a XII-a/a XIII-a la începutul acestui an școlar și care nu se regăsesc pe listele de BAC.
“Numărul de elevi care nu au putut să se înscrie la exemanul de Bacalaureat din acest an se înscrie în numărul pe care îl vedem în general în ultimii ani. Au fost cazuri de tipul neîncheierea situației, corigențe, sau sunt copii care pur și simplu au rezultate la olimpiade și se pot înscrie direct”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca.