October 22, 2024

ANM// Cod galben de ploi torentiale in 12 judete din vestul si nordul tarii, pana miercuri la ora 03.00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de averse valabilă până miercuri dimineaţa la ora 3:00 în 12 judeţe din vestul şi nordul ţării.

În intervalul 27 iunie, ora 14:00 – 28 iunie, ora 3:00, în nordul Banatului, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Judeţele marcate cu Cod galben sunt: Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Timiş.

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…70 km/h), pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

De asemenea, pentru intervalul 27 iunie, ora 14:00 – 28 iunie, ora 23:00, meteorologii au emis o informare vizând perioade cu averse, descărcări electrice, izolat grindină şi local intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h. Astfel de manifestări se vor semnala în după-amiaza zilei de marţi (27 iunie) şi în cursul nopţii de marţi spre miercuri (27/28 iunie) în vestul, centrul şi nordul ţării, iar pe parcursul zilei de miercuri (28 iunie) în sud, sud-est, la munte şi local în restul teritoriului. Pe alocuri se vor acumula cantităţi de apă de 15…25 l/mp.