November 22, 2024

Cluj// Bilantul “HEI-RUP-ului” declansat de statul roman in privinta calitatii vietii din centrele rezidentiale

Echipe mixte formate din reprezentanți ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Avram Iancu”, Inspectoratului de Poliție Județean, Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției de Sănătate Publică a Județului, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor au evaluat, în perioada 10-16 iulie. situația centrelor centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și celor destinate copiilor, din județul Cluj.

“Un centru rezidențial destinat persoanelor vârstnice a functionat fără bază legală în localitatea Florești. Acesta și-a mutat activitatea dintr-o locație în alta, (n.red. în Apahida) pe măsură ce inspectorii sociali le impuneau licențierea. Cu sprijinul IPJ a fost identificat, activitatea i-a fost suspendată și cei 15 beneficiari au fost relocați la aparținători, la alte centre publice și private sau internați în spital”, se menționează in comunicatul Prefecturii Cluj.

BILANTUL CONTROALELOR EFECTUATE la CELE 91 de CENTRE

În urma verificărilor celor 91 centre, din care 53 private și 38 finanțate de la bugetul de stat, (centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice – 46 și 2 centre clandestine, centrele rezidențiale destinate copiilor – 38 și centrele rezidențiale destinate persoanelor cu dizabilități – 5) au fost luate următoarele măsuri:

– ISU a aplicat 71 amenzi, cumulând 741.000 lei și 540 avertismente,
– IPJ a aplicat 5 amenzi, cumulând 18.000 lei și 20 avertismente,
– AJPIS a aplicat 2 amenzi, cumulând 25.000 lei,
– ITM a aplicat 26 amenzi, cumulând 93.500 lei și 62 avertismente,
– DSP a aplicat 28 amenzi, cumulând 75.000 lei și 2 avertismente,
– DSVSA 30 amenzi, cumulând 363.000 lei și 32 avertismente,
– CJPC a aplicat 23 amenzi, cumulând 348.000 lei și 15 avertismente,

Totalizând 185 amenzi în valoare de 1.663.500 lei și 671 avertismente.
Confiscări 304,1 kg de produse și 195 de ouă.

Au fost constatate o serie de nereguli și au fost aplicate avertismente și sancțiuni pentru: produse expirate, lipsa unor proceduri sau documente, lipsa personalului de specialitate, absența verificării și întreținerii periodice a instalației electrice, a documentelor specifice pe linia apărării împotriva incendiilor, lipsa analizei de risc la securitatea fizică, nestabilirea modelelor de meniu de alimentație zilnică în baza recomandărilor medicului nutriționist sau a asistentului dietetician, conform standardului minim de calitate sau lipsuri în gestionarea corespunzătoare a deșeurilor periculoase.

Nu au fost centre a căror activitate să fie suspendată, dintre cele deținătoare de autorizație de funcționare. Au fost depistate anterior controlului 2 centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice clandestine, unul fiind în municipiul Turda, aflându-se în procedură de licențiere, în prezent, iar altul funcționând fără bază legală în localitatea Florești. Cu sprijinul IPJ a fost identificat, activitatea i-a fost suspendată și cei 15 beneficiari au fost relocați la aparținători, la alte centre publice și private sau internați în spital.

Un centru de tip Casă de tip familial aflată în subordinea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj și-a suspendat activitatea din propria inițiativă o dată cu terminarea cursurilor școlare pentru a îmbunătăți condițiile de funcționare, până în septembrie. Beneficiarii au fost mutați la alte centre similare.

Au fost suspendate parțial centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice după cum urmează:

– 1 Centru a fost sancționat cu suspendarea a 6 camere de la funcționare pentru renovări, urmând ca după verificarea situației, să se procedeze la fel cu toate camerele existente în centru;
– 1 Centru a fost sancționat cu Ordonanță de interzicere a activității privind prepararea de mâncare, deși condițiile erau optime, lipsea autorizația DSVSA, demers deja inițiat.

Autoritățile cu atribuții în evaluarea centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și celor destinate copiilor și aplicarea legii vor urmări aplicarea măsurilor stabilite în urma acțiunilor de control.