October 23, 2024

BREAKING// O mină marină s-a lovit de dig în Costinești și a explodat. Nu sunt victime. O altă mină ar pluti în larg

O explozie puternică a avut loc în zona digului din fața Hotelului Forum din Costinești. Din primele date, ar fi vorba despre o mină marină. Echipele de intervenție sunt în alertă, mai ales că ar fi depistat o a doua mină, care încă plutește.

„A fost o explozie puternică. Am văzut mult fum negru. Ni s-a zis că a explodat ceva. Se află poliția și pompierii aici. Turiștii încă sunt în apă”, a spus un martor potrivit digi24.ro.

Foto// digi24.ro

„În această dimineaţă, în jurul orei 9.00, am fost solicitaţi prin apel la 112 să intervinim în staţiunea Costineşti acolo unde a avut loc o explozie pe dig. La faţa locului au fost alocate rapid mai multe resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa, de la staţia Tuzla o autospecială de stingere, un echipaj de prim-ajutor şi, de asemenea, ambarcaţiunea RIB, iar în aceste momente vor pleca şi colegii cu echipajul CBRN. Ajunşi la faţa locului, colegii au perimetrat zona şi au constatat faptul că este vorba de o explozie în dig. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.