Primaria Floresti organizeaza concurs pentru ocuparea functiei de administrator public
Primăria comunei Floreşti, judeţul Cluj, organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii contractuale de conducere vacante pe perioadă determinată.
Având în vedere prevederile Hotaririi Guvernului nr. 286/2011 actualizată prin Hotărârea nr. 1027/2014 pentru modificarea şi completarea Regulamentului – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, Primăria comunei Floreşti, judeţul Cluj, organizează concurs pentru ocuparea, pe durată determinată, a unei funcţii contractuale de conducere vacante , la sediul Primăriei comunei Floreşti, judeţul Cluj, astfel:
– Administrator public
Concursul se va organiza la sediul instituţiei din str. Avram Iancu nr 170, com. Floreşti, jud Cluj, conform calendarului următor :
– 28 iulie 2017 (inclusiv) termenul limită pentru depunerea dosarelor, la sediul Primăriei comunei Floreşti, judeţul Cluj (10 zile lucrătoare de la data afişării concursului)
– 07 august 2017, ora 12, 00 : proba scrisă,
– interviul şi susţinerea proiectului de management se susţine într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise
Conditii de participare la concurs :
I. Condiţii generale
(1) Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a)are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b)cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c)are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d)are capacitate deplină de exerciţiu;
e)are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f)îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g)nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
(2) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
(3) În cazul documentului prevăzut la alin. (1) lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
2. Condiţii specifice prevăzute în fişa postului:
Administratorul public poate fi angajat ca urmare a unui concurs, în limita numărului maxim de posturi aprobate, iar candidatul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:
– Să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
– Să cunoască limba română scris şi vorbit;
– Să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
– Să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
– Să aibă o stare de sănătate corespunzătoare unei funcții de conducere, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
– Să nu fi fost condamnat pentru săvârsirea unei infracţiuni de fals sau alte fapte de corupţie, infracţiuni înfăptuite cu intenţie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei de administrator public;
– Să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege;
– Să fie absolvent de studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă ;
– Să aibă cunoştinţe de operare pe calculator;
– Să aibă abilităţi de organizare şi coordonare, de analiză şi sinteză, planificare şi acţiune strategică, control şi depistare a deficienţelor;
– Să aibă capacitate relaţională cu superiorii, colegii, subordonaţii şi publicul, de consiliere şi spirit de iniţiativă.
Acte necesare înscrierii la concurs, depunerea lor şi locul desfăşurării concursului :
Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
1. cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare
2. proiectul de management (pe suport de hârtie şi pe suport magnetic)
3. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz
4. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
5. carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
6. cazierul judiciar
7. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
8. curriculum vitae;
Actele prevăzute la alin. 1 lit. 3)-5) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
BIBLIOGRAFIA
– Administrator public
– Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
– Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile si instituţiile publice;
– Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
– Legea nr. 213/ 1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările si completările ulterioare
– Ordonanţa de Urgenţă nr. 54/ 2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, cu modificările si completările ulterioare
NOTĂ:
– În vederea participării la concurs, candidaţii depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data afişării anunţului pentru ocuparea unei funcţii contractuale de conducere vacante pe perioadă determinată.
– Copiile de pe actele necesare se vor prezenta însoţite de documentele originale în vederea certificării pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs , sau în copii legalizate .
Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Comunei Floreşti , str.Avram Iancu nr.170 , loc. Floreşti , respectiv de la secretarul comisiei de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor – dl. Săsăran Flaviu , tel. 0727818287