November 22, 2024

Închisoare pentru șoferii care consuma alcool sau alte substante psihoactive dupa producerea unui accident cu victime

Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege privind modificarea Codului Penal si Codului de Procedura Penala. Printre altele, Guvernul propune introducerea unei noi infractiuni in privinta consumului de alcool sau de alte substante ulterior producerii unui accident de circulatie.

Astfel, fapta conducatorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substante psihoactive, dupa producerea unui accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, pana la recoltarea probelor biologice, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda.

Daca o persoana care efectueaza transport public de persoane, transport de substante sau produse periculoase ori se afla in procesul de instruire practica a unor persoane pentru obtinerea permisului de conducere, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani. Nu constituie infractiune consumul de substante psihoactive, dupa producerea accidentului de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane si pana la recoltarea probelor biologice, daca acestea sunt administrate de personal medical autorizat, in cazul in care acestea sunt impuse de starea de sanatate sau de vatamarea corporala a conducatorului auto.

In Codul penal, la capitolul – “Infractiuni contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice” – este incriminata si fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, neinmatriculat sau neinregistrat sau cu numar fals de inmatriculare sau inregistrare. De asemenea, conducerea unui tractor agricol sau forestier, fara permis de conducere, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani.

De asemenea, sunt propuse interventii punctuale asupra Legii nr. 682/2002 privind protectia martorilor, Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator si a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.

Principalele reglementari din legislatia penala si procesual-penala cu privire la care sunt propuse modificari sunt cele referitoare la modul de aplicare a legii penale mai favorabile, momentul pana la care poate interveni impacarea partilor in procesul penal, recuzarea procurorilor, definitia infractiunii continuate, unele dintre infractiunile contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice, reglementarea cazurilor de nulitate absoluta, revizuirea hotararilor judecatoresti definitive, reglementarea vizitei intime in cazul persoanelor private de libertate.

In ceea ce priveste Codul de procedura penala se propun modificari care vor fi in concordanta cu prevederile a opt decizii ale Curtii Constitutionale.

De exemplu, se propune o reglementare distincta a procedurii recuzarii procurorului cand aceasta intervine in faza de urmarire penala de cea care intervine in fata judecatorului de drepturi si libertati, judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata.

Proiectul modifica si completeaza Legea 286/2009 privind Codul Penal si Legea 135/2010 privind Codul de Procedura Penala, precum si a altor acte normative. Proiectul de lege este elaborat de Ministerul Justitiei si are in vedere modificarea si completarea legislatiei penale si procesual-penale pentru punerea acesteia in acord cu prevederile Constitutiei, asa cum au fost acestea interpretate prin treisprezece decizii ale Curtii Constitutionale.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere si adoptare Parlamentului, scrie Hotnews.