November 24, 2024

Comunicat Primaria Floresti// Program Centenar Marea Unire

Joi, 29 noiembrie

Primăria Florești va fi gazda unei interesante și deosebite expoziții – Rădăcini și Aripi. Un eveniment desfășurat cu ocazia Centenarului Marii Uniri, sub motto-ul Uniți în Cuget și simțiri. Concret, parterul Primăriei va fi gazda unei expoziții de obiecte vechi, de acum o sută de ani, ale floreștenilor.

De la costume populare la obiecte casnice și multe alte lucruri interesante. La etaj va fi o expoziție cu lucrări realizate de copiii de la Grădinițele din Florești, lucrări inspirate de Centenarul Marii Uniri (expo se derulează până pe 11 ianuarie).

Curtea Primăriei – Ora 10.30 – Micii floreșteni de la grădiniță, alături de toți cei care doresc, își vor da mâna într-o imensă Horă a Unirii.

Curtea Primăriei – Ora 15.00 – Spectacol dedicat Centenarului, susținut de elevii Școlii Gimnaziale Luna de Sus și a Școlii Gimnaziale Gheorghe Șincai Florești. Alături de micii instrumentiști de la Liceul de Muzică Augustin Bena.

Vineri, 30 noiembrie

Ora 12.00 – Monumentul Eroilor
Slujbă Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României
Inaugurarea Catargului și arborarea drapelului național (catargul are 27 de metri, fiind cel mai înalt din Transilvania)
Gardă militară, defilare militară

Sâmbătă, 1 Decembrie

Ora 18 – Satul lui Mos Craciun / Spectacol aniversar
Ora 19.30 – Satul lui Moș Crăciun / Foc de artificii