Doua locuinte dintr-un imobil au luat foc in Floresti, pe strada Sub Cetate, iar doua persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale
Un incendiu a izbucnit in aceasta dupa-amiaza la un imobil (n.red. duplex) situat pe strada Sub Cetate.
“Incendiu la o locuință particulara str. Sub Cetate, com Floresti. Intervenim cu cinci autospeciale pentru stins incendii.
Echipajele sunt desfasurate in mai multe dispozitive de stingere, casa este cuprinsa de flacari puternice.
Nu sunt anuntate victime pana in acest moment.
Incendiul s-a extins la a doua casa, operatiunile de stingere sunt in desfasurare si implica patru autospeciale de atins incendii si o platforma pentru intervenții la inaltimi“, declara purtatorul de cuvant al ISU Cluj, Andrei Biris.
Incendiul a fost stins complet in jurul orei 16.20, pagubele la cele doua locuinte fiind importante, cea de la care a izbucnit incendiul fiind distrusa aproape in totalitate. La cea de-a doua a fost afectat un nivel si acoperisul.
Doua persoane au primit ingrijiri medicale si au fost transportate la UPU Cluj. Una dintre victime a suferit arsuri la un brat, iar o femeie a acuzat agitatie psihomotorie.
Pompierii din cadrul ISU Cluj continua si la aceasta ora operatiuni de inlaturare a efectelor incendiului si inceraca sa stabileasca cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.