Astazi se vor afisa listele cu copiii din clasele pregătitoare. Peste 5.000 de înscrieri la Cluj, în prima etapă!
Listele finale cu copiii înscrişi în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 vor fi afişate, joi, iar până în 19 aprilie vor fi soluţionate cazurile particulare ale copiilor care au rămas neînscrişi.
Potrivit MEN, în prima etapă (4 – 22 martie), au fost completate şi depuse, la nivel naţional, 150.084 de cereri. Dintre acestea, 128.703 cereri (85,8%) vizează copii care împlinesc vârsta de 6 ani până în 31 august 2019, inclusiv, iar 21.381 de cereri (14,2%), copii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv.
Cele mai multe cereri, respectiv 15.195, au fos depuse în Capitală. În judeţele Suceava şi Iaşi s-au depus peste 6.000 de cereri, iar în Judeţele Prahova, Constanţa şi Cluj s-au depus peste 5.000 de cereri. În judeţul Tulcea s-au înscris cei mai puţini copii, resectiv 1.444.
Sursa: ziuadecj.realitatea.net