Vot prin corespondenţă şi vot anticipat la prezidențiale
La alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului, românii ar putea vota şi prin corespondenţă sau anticipat, pe parcursul a șapte zile. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) va prezenta guvernului săptămâna viitoare un proiect de ordonanță de urgență privind aceste schimbări.
Preşedintele AEP, Constantin Mituleţu-Buică, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că pe lângă votul prin corespondenţă şi votul anticipat, se are în vedere şi simplificarea procedurilor la secţiile de vot din străinătate.
„Pregătim un vot anticipat pe parcursul a şapte zile la misiuni diplomatice şi oficii consulare, vorbim de un vot prin corespondenţă care poate fi aplicat prin modificarea legii nr. 288, legea votului prin corespondenţă, cât şi simplificarea procedurii la secţia de votare din străinătate, prin sistemul de semnătură electronică, astfel încât să nu mai fie nevoie ca fiecare rubrică să fie completată de mână şi cetăţeanul să semneze ulterior, printr-un dispozitiv electronic”, a spus Buică.
Acesta a precizat că modificările ar urma să intre în vigoare înainte de alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului. „Suntem în lucru cu un proiect de ordonanţă de urgenţă şi sperăm noi săptămâna viitoare să avem un text final ca să putem să-l promovăm guvernului şi să fie adoptat cât mai rapid, pentru a putea avea aceste măsuri la alegerile prezidenţiale”, a declarat președintele AEP.
Declaraţiile preşedintelui AEP au fost făcute la conferinţa internaţională „Participarea electorală şi educaţia pentru democraţie”, de la Sinaia. La eveniment participă peste o sută de experţi şi oficiali electorali, reprezentând 35 de ţări de pe toate continentele.
Scopul evenimentului este, potrivit preşedintelui AEP, de a învăţa din experienţa altor ţări, în vederea creşterii prezenţei la vot în România. „Este o scădere a prezenţei la vot şi, din păcate, în trecut lucrurile nu au fost făcute în sensul în care să creştem această prezenţă. În primul rând, din cauza dezinformării.
Dacă un om este informat în mod corect cu ce se întâmplă pe timpul pregătirii alegerilor şi pe timpul procesului electoral, omul va avea încredere că ceea ce votează se şi numără la finalul procesului electoral. Ori, fiind dezinformaţi de-a lungul timpului că oricum te duci la vot şi votează altul pentru tine, lucrurile au dus la scăderea prezenţei la vot”, a mai spus Mituleţu-Buică.