Suporterul care a lovit un jandarm cu un scaun in cap a fost retinut. E din Floresti!
Suporterul Universitatii Cluj care, duminica, la partida “U” – FC Hermannstadt, a lovit un jandarm cu un scaun in cap, a fost prins de politiști si condus la sediul Parchetului Cluj. Individul este din din Floresti si se numeste Ovidiu Vidrean (27 ani). Acesta este cercetat pentru ultraj sub forma tentativei la infractiunea de omor.
Foto: Ziardecluj.ro
“La data de 10 iunie, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, a fost identificat un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Florești, județul Cluj, bănuit de comiterea infracțiunii de ultraj asupra unui jandarm aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Conform probatoriului administrat, la data de 9 iunie a.c., cel în cauză, în timp ce se afla în tribuna stadionului unde se disputa meciul de fotbal dintre echipele ,,FC Universitatea Cluj-Napoca” și ,,FC Hermannstadt”, ar fi rănit un jandarm după ce ar fi aruncat cu un scaun înspre forțele de ordine. Persoana vătămată a suferit leziuni în zona capului, lovitura primită determinând prăbușirea acestuia la pământ, în stare de inconștiență”, au declarat reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean Cluj.