Daniel Dumitraș, poreclit “milionarul-criminal”, avusese permisul suspendat înainte de a omorâ un pieton. L-a recuperat cu ”șmecherii”
Daniel Dumitras, cel care pe data de 25 iunie, in Cluj-Napoca, strada Câmpul Painii, l-a omorat pe trecerea de pietoni pe Vasile Dobovici, din Floresti, a avut în 23 mai 2019 permisul suspendat pentru că nu a oprit ”la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere/semibariere sau semnale cu lumini roșii și/sau sonore, când acestea sunt în funcțiune”, precizează polițiștii, citati de stiridecluj.ro.
Dumitras nu mai avea dreptul de a conduce, dar a contestat procesul verbal de contravenție și i-a fost restituit permisul. Această șmecherie este practicată de mulți băieți deștepți, care se cred deasupra legii.
”În urma verificărilor efectuate în bazele de date scriptice și informatice privind permisele de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule sau tramvaie, a reieșit faptul că, la momentul producerii accidentului rutier de pe strada Câmpul Pâinii, persoana în cauză nu avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
La data de 23.05.2019, cel în cauză a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor art. 102 alin. (3) lit. c) (neoprire la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere/semibariere sau semnale cu lumini roșii și/sau sonore, când acestea sunt în funcțiune) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar în acest context, prin proces-verbal de contravenție, a fost aplicată și măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere al acestuia în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. Astfel, i-a fost eliberată dovada înlocuitoare, fără drept de circulație, conform prevederilor legale.
La data de 28.05.2019, pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca a fost înregistrată plângere împotriva procesului-verbal de contravenție întocmit de către polițiști. Ca atare, în data de 04.06.2019, cel în cauză a făcut dovada înregistrării plângerii depuse la judecătorie (certificat de grefă din 28.05.2019), motiv pentru care i-a fost restituit permisul de conducere, fiindu-i validat și dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice conform art. 118 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, până la soluționarea definitivă a cauzei”, precizează Poliția Cluj, conform stiridecluj.ro.
In plus, deși avusese permisul suspendat undeva în intervalul 23 – 28 mai și a reușit să obțină dovada că poate conduce până la soluționarea plângeri depuse împotriva IPJ Cluj, după accidentul mortal din 25 iunie, Daniel Dumitras a primit o nouă dovadă că poate conduce încă 15 zile, fără probleme.
Dumitras este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă.
Sursa: stiridecluj.ro