November 25, 2024

A demis-o pe FACEBOOK, iar “victima” a aflat de la TV!

Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că a decis să o demită pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei, după ce aceasta a afirmat că ea a învăţat de acasă să nu se urce într-o maşină cu un străin, propunându-l pe Daniel Breaz, actual ministru al Culturii, sa preia interimatul.

„Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcţia de Ministru al Educaţiei pentru declaraţiile profund greşite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate. Sunt afirmaţii care arată lipsă de înţelegere – punctual, a cazului de la Caracal şi, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz şi trafic de persoane – din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziţia Guvernului şi care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc. Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancţionat în acelaşi mod. La fel cum voi denunţa public orice acţiune sau declaraţie din partea oponenţilor politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal”, a scris Viorica Dăncilă, pe Facebook.

Decizia Vioricăi Dăncilă vine în contextul în care ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat, joi, la Antena 3, că a învăţat de acasă să nu se urce într-o maşină cu un străin, făcând referire la cazul Alexandrei din Caracal.

Ecaterina Andronescu a declarat, vineri, că a aflat de demiterea sa de la televizor, precizând însă că mesajul său a fost înţeles greşit şi că nu a vrut niciun moment să-i învinovăţească pe părinţii Alexandrei sau pe aceasta.

“Am aflat de la televizor (…) Nu avea nicio legătură cu situaţia decât să îi protejăm pe copii în perspectivă. Nu era intenţia mea să o învinovăţesc cumva pe Alexandra sau pe părintii ei. Nu asta am vrut, nu sunt genul acesta de om. Luaţi emisiunea şi urmăriţi. Am continuat să spun că de aceea noi în toamnă va trebui să declanşăm o campanie în şcolile noastre pentru a-i învăţa pe copii să se protejeze. Eu nu pot lua alte măsuri decât cele din şcoală. Noi putem să îi învăţam pe copii cum să se poarte astfel încât şi ei să se autoprotejeze. Şcoală este o instituţie care trebuie să îi înveţe de toate “, a declarat Ecaterina Andronescu, la Digi 24.

Ecaterina Andronescu a precizat că nu a avut nicio discuţie cu premierul. “M-aş fi aşteptat la o explicaţie. Dacă s-a înţeles aşa, îmi pare rău. Dacă premierul a luat o decizie, nu am ce să mai fac”, a conchis fostul ministru al Educaţiei.

Mediafax