Cluj// Pompierii au intervenit la stingerea a patru incendii
Duminica dupa-amiaza, in localitatea Aghiresu, o autoutilitara a luat foc.
“O autospecială a intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o autoutilitară pe raza localității Aghireș Fabrici, în jurul orei 16.40.
Autoutilitara se afla în mers când șoferul a observat că iese fum din zona compartimentului motor și a oprit autovehiculul pe marginea drumului. În momentul în care a deschis capota, flăcările au luat amploare și au reușit să cuprindă întreaga autoutilitară înainte de sosirea pompierilor.
Pompierii au acționat timp de 20 de minute pentru stingerea flăcărilor, însă autoutilitara a fost distrusă în totalitate.
Din cercetările preliminare se pare că incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice la compartimentul motor”, precizează ISU Cluj.
In comuna Frata, sat Oas,, un grajd a luat foc. Incendiul a fost stins dupa doua ore.
“Două autospeciale pentru stins incendii, din Mociu și Cluj-Napoca, au acționat începând cu ora 19.00 pentru a stinge toate focarele care au cuprins cca 30 de baloți de paie. Nu au fost persoane sau animale rănite ca urmare a acestui eveniment. Din cercetările preliminare, cel mai probabil incendiul a pornit de la o neglijență privind fumatul”.
Si in municipiul Cluj-Napoca au fost doua incendii.
“Pompierii au acționat timp de o oră pentru a stinge focarele care au cuprins cca 500 kg de deșeuri, pe Bld Muncii, iar in zona Canto nului au intervenit pentru stingerea unui incendiu intr-o hala unde erau depozitate tot niste gunoaie, pe o raza de 15 mp”, informeaza ISU Cluj.