November 22, 2024

CJ Cluj achizitioneaza echipamente medicale pentru doua spitale aflate in subordinea institutiei!

Consiliul Județean Cluj va aloca pentru Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, instituție sanitară aflată în subordinea forului administrativ judeţean, nu mai puțin de 2.364.750 de lei pentru achiziționarea unor aparaturi și echipamente medicale de ultimă generație, iar pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 1.205.250 de lei pentru achiziționarea unor aparaturi și echipamente medicale de ultimă generație.

Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca: un ecocardiograf, două ecografe, două mese de operație, trei lămpi scialitice cu led, cinci monitoare funcții vitale, patru defibrilatoare automate, un aparat de terapie unde electromagnetice, o combină frigorifică UTS și diverse echipamente pentru blocul alimentar.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii: un sistem de radiofrecvență monopolar/bipolar, o trusă de timpanoplastie pediatrică, 120 de computere SFF cu monitor, un microscop de consultații, o autosanitară cu tracțiune electrică pentru transportul cu targa a pacientului, un aparat de dializă peritoneală automat, două holtere EKG, două fotolii pat pentru hemodializă, un cuptor histologie, un scaun ORL electric, o sondă pentru ecografie musculoscheletal, un sistem de tip Tourniquet automat precum și o serie de echipamente și dotări ultramoderne ce vor intra în dotarea bucătăriei spitalului.

Nu în ultimul rând, investițiile Consiliului Județean Cluj ce vor fi efectuate la nivelul Spitalului de Urgență pentru Copii vor viza și realizarea unor lucrări de reparații capitale și de asfaltare a unor căi de acces.