November 24, 2024

Moțiunea de cenzură va fi citită azi și va fi votată sâmbătă

Birourile Permanente Reunite (BPR) ale Camerei Deputaților și Senatului au decis ca moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă să fie citită azi și votată sâmbătă.

Decizia a fost luată cu 13 voturi ”pentru”, aparținând parlamentarilor PSD.

Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache (PSD) a propus miercuri în debutul ședinței Birourilor Permanente Reunite ca dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură să aibă loc sâmbătă în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, au declarat pentru G4Media.ro surse participante la discuții.

În fața acestei propuneri, liberalii membri în conducerea Parlamentului au părăsit sala, iar ședința a rămas fără cvorum.

Vicepreședinta Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu a ieșit din sală pentru a-l aduce la ședință pe deputatul minorităților, Dragoş Gabriel Zisopol, pentru a reface cvorumul, iar ședința s-a reluat.

Liderul Pro România, Victor Ponta a solicitat ”în calitate de fost coleg al PSD” ca moțiunea să fie citită joi, iar votul să fie dat luni.

Propunerea sa a stârni un schimb dur de replici între el și Florin Iordache.

Social-democrații au încercat și marți seara forțarea unei ședințe de BPR, convocată cu aproximativ un sfert de oră înainte, dar nu au reușit să aibă cvorum.

Sursa: G4Media.ro