November 24, 2024

OPC a inchis trei magazine Carrefour Express si zona legume-fructe a Pietei Marasti

Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor a inchis trei magazine Carrefour Express din municipiul Cluj-Napoca, potrivit directorului adjunct al OPC Cluj, Mircea Radu, citat de catre ziuadecj.realitatea.net.

“Două au fost închise ieri, cel din Gheorgheni, de pe Lăcrămioarelor și cel din Zorilor, de pe Observatorului, iar azi a fost închis cel din Piața Mărăști. Toate trei au avut cam aceleași abateri, privind diferențele preț la raft – preț la casă. Zonele de depozitare a produselor alimentare au avut multe deficiențe privind igiena, curățenia, depozitare.

Campanie înșelătoare, 1+1 sau 2+1 fără ca produsele să aibă unitate de referință. Alte mici nereguli au mai fost găsite unde se comercializează pâinea, în spatele rafturilor, mizerie, în zona așa-ziselor proaspete s-a găsit de asemenea mizerie.
Ca atare, fiecare din aceste unități riscă amenzi de 145.000 de lei. În acest moment, toate unitățile sunt închise. Am primit solicitare de la magazinul din Gherogheni, să vedem dacă zona corespunde exigențelor noastre, ca să poate fi deschis”, a declarat Mircea Radu, pentru Ziua de Cluj.

Astazi, OPC Cluj a inchis si zona legume si fructe a Pietei Marasti din Cluj-Napoca pentru abateri grave de la normele de igiena la tarabe si pe caile de acces.

Va reamintim, OPC Cluj a inchis acum cateva zile toate restaurantele din VIVO! din cauza coloniei de gandaci descoperita la unul dintre restaurante, iar Iulius Mall, de frica acestor controale si amenzi, a luat decizia de a le suspenda activitatea pentru demararea unor lucrari de deratizare.