November 25, 2024

Minori adusi la cersit in Cluj-Napoca. Un barbat din Mures a fost arestat

Un bărbat din judeţul Mureş a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce s-a stabilit că, împreună cu o femeie, ar fi transportat două minore pe raza municipiului Cluj-Napoca, unde le-au obligat să cerşească.

La data de 3 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S. T. Târgu Mureş, au efectuat, pe raza judeţului Mureş, 3 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de minori. Din cercetări a reieşit că, de la începutul anului şi până în prezent, un bărbat, de 27 de ani şi o femeie, de 31 de ani, ambii din judeţul Mureş, ar fi transportat pe raza municipiului Cluj-Napoca, două minore, de 6 ani, respectiv 8 ani, unde ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a acestora şi de imposibilitatea de a se apăra şi le-ar fi obligat să apeleze în mod repetat la mila publicului, uneori prin violenţă. Totodată, cei doi şi-ar fi însuşit banii obţinuţi în acest mod”, a anunţat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă.

Potrivit IPJ Mureş, ca urmare a probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Secţia Teritorială Târgu Mureş a dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului, iar la data de 3 octombrie, faţă de acesta Tribunalul Mureş a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, al celor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, precum şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I” Târgu Mureş”, a precizat IPJ Mureş.
Agerpres