Droguri pe Aeroportul International Cluj. Sapte straini au fost retinuti!
Poliţiştii de frontieră au anunţat, sâmbătă, prin intermediul unui comunicat de presă că şapte cetăţeni străini, veniţi din Spania, Italia, Lituania, Marea Britanie şi Rusia au fost depistaţi la Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Cluj-Napoca având asupra lor sau ascunse în bagaje diferite cantităţi de substanţe interzise, susceptibile a fi droguri de mare risc, pe care intenţionau să le introducă în România.
Aeroport Cluj-Napoca în perioada 2–4 octombrie pentru a intra în ţară, călătorind cu diferite curse din direcţiile Barcelona, Londra, Bergamo şi care au declarat că veneau în vizită în România, iar substanţele erau pentru consum propriu.
„Acţionând în baza unei analize de risc, persoanele respective au fost selectate în vederea efectuării unor controale amănunţite asupra bagajelor acestora. Astfel, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse in genţile de mână sau bagajele de cală, mai multe tipuri de substanţe interzise: şase pastile de culoare verde fluorescent, susceptibile a fi produse amfetaminice (ecstasy/MDMA), şase ţigarete de tip joint confecţionate artizanal, ce conţin substanţe vegetale de culoare verde-olive susceptibile a fi marijuana, patru grame de substanţă vegetală, având culoarea maro, susceptibilă a fi haşiş, 26 de pastile ecstasy, o substanţă fină sub formă de praf cristalin de culoare albă, susceptibilă a fi cocaină, într-o cantitate aproximativă de 5 grame şi 43 de produse farmaceutice/ substanţe psihotrope, inscripţionate GG249 şi Xanax, susceptibile a conţine substanţa ALPRAZOLAM”, se arată în comunicatul de presă citat.
rogurile au fost confiscate de poliţişti şi urmează să fie transmise spre expertizare la laboratorul de specialitate, iar cei şapte bărbaţi sunt cercetaţi pentru introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept.
Foto: Poliţia de Frontieră