Caz fericit. Minora data ca rapita a fost gasita. Nu prezinta urme de violenta fizica
În urma investigațiilor și a căutărilor de amploare, în noaptea dinspre luni spre marți, Puica Daria Maria, 13 ani, a fost găsită în extravilanul localității Cristurel, comuna Așchileu. Aceasta era însoțită de bărbatul în preajma căruia a fost văzută ultima dată.
“Minora nu prezenta urme vizibile de violență, iar conform primelor investigații aceasta ar fi lipsit de acasă pe fondul unei relații tensionate în familie.
În cauză a fost informată Direcția Generală de Asistență și Protecție a Copilului, iar minora a fost internată la un centru de primire a copilului în regim de urgență.
Bărbatul în vârstă de 27 de ani, rudă a minorei, a fost audiat cu privire la cele întâmplate. În cauză se continuă cercetările pentru lămurirea tuturor aspectelor legate de dispariția minorei, sub coordonarea unității de parchet”, anunta IPJ Cluj.