November 25, 2024

Proiect PSD// Peste 6.300 de euro indemnizaţie pentru profesorii care se pensionează şi au 30 de ani vechime, câte două salarii minime pe an pentru ceilalţi

39 de parlamentari PSD, printre care şi actualul ministru demis al Finaţelor, Eugen Teodorovici, împreună cu 4 parlamentari neafiliaţi, au depus data de 21 octombrie, la Camera Deputatilor, un Proiect prin care se prevede acodarea de sume de bani pentru profesori, prin modificarea Legii Educaţiei Naţionale.

Cea mai mare sumă este prevăzută în proiect pentru profesorii care se pensionează pentru limită de vârstă, dar care au minimum 30 de ani vechime în învăţământ. Indemnizaţia ar urma să fie de 6 salarii medii brute pe economie, adică peste 6.300 de euro la cursul şi salariul actuale, informeaza EDUPEDU.ro.

Profesorii care aleg să predea în mediu rural ar primi, potrivit proiectului, o indemnizaţie de instalare în valoare de 3 salarii medii brute pe economie.

Suma ar urma să fie plătită în termen de un an de la ocuparea postului prin concurs. Condiţia este să se titularizeze în mediu rural şi să rămână pe acel post în mediu rural “cel puţin 5 ani şcolari efectivi.”

Dacă în cei 5 ani îşi schimbă locul de muncă şi pleacă de la sat la oraş, ori dacă se suspendă contractul de muncă sau îşi dă demisia cadrul didactic trebuie să restituie banii încasaţi, pentru perioada cât nu mai predă în mediul rural.

Proiectul de lege prevede şi numeroase alte beneficii pentru cadrele didactice.

Formarea profesională prin cursuri va fi integral acoperită de la bugetul de stat, adică aceste cursuri vor fi gratuite. Iar de ele va beneficia inclusiv personalul didactic auxiliar şi cel nedidactic. Aceste cursururi vor fi organizate, prevede proiectul, de către universităţi, casele corpului didactic sau sindicate şi alţi furnizori acreditaţi.

Asistenţa medicală gratuită pentru profesori şi vaccinare gratuită sunt alte două promisiuni din proiect.

entru formarea profesională suma din nota de fundamentare a proiectului este estimată la 20 de milioane de lei pe an.

Pentru acordarea a două salarii minime anual pentru “formare”, pentru toate cadrele didactice din sistem, adică “aproximativ 215.000 de cadre didactice în preuniversitar şi 23.000 în învăţământul superior”, potrivit documentului, estimarea arată că ar fi necesară o sumă de 1 miliard de lei.

Pentru primele de instalare ale profesorilor care s-ar titulariza în mediul rural, estimaţi la aproximativ 700, suma ar fi de aproximativ 11 milioane lei, mai informeaza EDUPEDU.ro.

Pentru cei care se pensionează (aproximativ 6.300 de cadre didactice pe an) – 189 milioane lei.

Pentru toate aceste sume, sursa indicată este “bugetul de stat”.