Ciolos il anunta pe Boc ca Alianta USR-PLUS ii pregateste contracandidat la primarie
Presedintele PLUS, Dacian Ciolos, a afirmat astazi la Cluj-Napoca ca Alianta USR-PLUS va avea candidat la primarie, insa nu a uitat sa-i evidentieze meritele lui Emil Boc in dezvoltarea orasului. Numele candidatului urmeaza a fi desemnat in urmatoarele doua-trei luni.
”Clujul s-a dezvoltat foarte bine și e un model pentru orașele mari. Domnul Boc a obținut rezultate bune și noi credem că se pot obține rezultate și mai bune.
Clujul este victima propriului succes. Succesul pe care îl are Clujul vine cu anumite neajunsuri care trebuie rezolvate, legate de circulație, poluare, aglomerația pe care o vedem, extinderea orașului și conectarea de cele din jur.
Noi credem că avem șanse și perspective foarte bune în toate orașele mari. Avem o strategie pentru mediul rural, pentru că în mediul urban avem perspective foarte bune. Vom pregăti candidat pentru toate aceste localități mici. Avem în fiecare filială un responsabil, care trebuie să coordoneze acest proiect”, a afirmat Ciolos.