A inceput “sezonul” petardelor/ Cand si in ce conditii pot fi folosite artificiile/petardele
Polițiștii întreprind activități în scopul verificării legalității desfășurării de operațiuni cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.
Rănirea persoanelor, producerea de incendii sau distrugerea unor bunuri sunt câteva dintre consecințele negative generate de săvârșirea unor fapte care contravin prevederilor legale referitoare la regimul articolelor pirotehnice.
În consecință, polițiștii clujeni urmăresc prevenirea și combaterea acestor activități, scopul acțiunilor fiind acela de a crește siguranța tuturor cetățenilor, de a contracara consecințele negative generate, a identifica și sancționa faptele care contravin prevederilor în domeniu.
Totodată, pentru ca aceste consecințe negative să fie combătute, este important, în primul rând, ca toate persoanele să conștientizeze riscurile la care se expun prin folosirea articolelor pirotehnice ilegale, precum și consecințele nerespectării prevederilor în domeniu.
CLASIFICAREA ARTICOLELOR PIROTEHNICE CONFORM PREVEDERILOR LEGALE:
• articole pirotehnice de divertisment, categoriile F1, F2, F3 şi F4 (sau 1, 2, 3 şi 4):
– categoria F1 prezintă un risc foarte scăzut, un nivel de zgomot neglijabil, fiind destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă (exemple: focuri bengale, chibrituri bengale, beţişoare bengale, pocnitori de Crăciun, jerbe, granule scânteietoare, chibrituri detonante, pocnitori pentru petreceri, şerpi, scântei, pocnitori cu confeti, bobiţe explozive).
– categoria F2 prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut, fiind destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse (exemple: petarde, baterii, mine, minirachete, rachete, morişcă zburătoare, sori rotitori).
– categoria F3 prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane (exemple: roţi zburătoare, baterii şi combinaţii, jerbe, tub cu tragere, mine, rachete).
– categoria F4 de mare risc, cunoscute sub denumirea de “articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane.
• articole pirotehnice de scenă, categoriile T1 (care prezintă un risc scăzut) şi T2 (destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni);
• alte articole pirotehnice, categoriile P1 (care prezintă un risc scăzut) şi P2(destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni).
Ce este bine să cunoști:
Articolele pirotehnice de divertisment din categoriile 1 pot fi puse la dispoziția publicului cu vârsta peste 16 ani, iar cele din categoriile articolelor pirotehnice 2, 3 și 4, precum și a celor din categoriile articolelor pirotehnice de scenă ( T2) și P2 sunt interzise în ceea ce privește deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg. Astfel, acestea din urmă pot fi folosite numai de către pirotehnicieni şi numai în scopul pentru care sunt destinate.
Articolele pirotehnice de scenă din categoria T1 și alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.
Articolele pirotehnice destinate utilizării de către publicul larg pot fi achiziționate numai de la persoane juridice autorizate să desfășoare activități cu acest tip de produse, fiind interzisă procurarea de la persoane fizice.
Nu uitați faptul că este interzisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:
între orele 24.00 – 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
la o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
la o distanță mai mică de 500 m de păduri.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept;
Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoanele care nu au împlinit varsta de 18 ani;
Comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate de către pirotehnicieni.
Contravenții:
Contravențiile sunt prevăzute de art. 38 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată cu modificările ulterioare.
Sancțiunile contravenționale cu amendă pot fi aplicate și persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime și maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.
Întrucât sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare, recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale și să nu se expună la riscuri!