ACEBOP ne anunta: ”Carnea de porc și pasăre urmează să se scumpească cu 30-40%”
Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine (ACEBOP) din Romania a anunțat, vineri, că preţul cărnii de porc şi de pasăre va creşte cu încă 30-40%, după scumpirile înregistrate în ultimele săptămâni.
“Preţul cărnii de porc şi de pasăre atinge cote alarmante pentru buzunarul consumatorului român. În cadrul Conferinţei SIIC’2019 – Industria Cărnii, atrăgeam atenţia asupra creşterii preţului la carnea de porc şi pasăre, în doar două săptămâni, cu 20% şi previzional pentru perioada imediat următoare cu aproximativ 40%. Preţul la carnea de porc şi pasăre a atins aceste previziuni şi va creşte în continuare cu 30-40%“, se menţionează în comunicatul de presă remis Agerpres.
Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din Romania deplânge faptul că România e dependentă de importurile de carne.
“Marii producători din statele membre s-au reorganizat, cresc purceii, abatorizează în state europene şi vând către ţările asiatice, puternic atinse de pesta porcină africană. China cumpără tot porcul european, contractele pe 2019 s-au triplat“, se menţionează în comunicat.
Potrivit ACEBOP, importatorii din România care doresc să achiziţioneze porci vor fi nevoiţi să plătească săptămâna viitoare 80 de euro/cap, în contextul în care necesarul fermelor de îngrăşare s-a dublat.
Asociaţia acuză lipsa capacităţii de reproducţie a României, la porc şi pasăre, drept cauza principală a acestei crize.
“Dacă România avea astăzi o capacitate normală de producţie pasăre şi porc, nu ne-am mai fi găsit în situaţia de a cumpăra carne la un preţ pe care buzunarul cetăţeanului român nu şi-l permite. Atragem atenţia că NU fermierii sunt cauza exploziei preţurilor, ei rămân tributari unor politici de piaţă necontrolate şi speculaţiilor unor carteluri comerciale“, se mai precizează în document.
Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine consideră că profitorii acestei crize sunt comercianţii de purcei şi o parte din abatoare – “care fac preţul în ţară” și solicită de urgenţă sprijinul direct al Guvernului pentru prioritizarea construcţiei de ferme de reproducţie, ca acţiune împotriva “celui mai mare risc – de prăbuşire a producţiei de carne din România”