November 25, 2024

Adrian Oros (deputat PNL de Cluj): “Joi, 10 octombrie, Guvernul Dancila isi face bagajele si paraseste Palatul Victoria!”

In opinia lui Adrian Oros, deputat PNL de Cluj, motiunea de cenzura introdusa de catre Opozitie va avea, de aceasta data, succes, iar Guvernul Dancila va pleca “acasa”. Motiunea de cenzura va fi votata joia viitoare, 10 octombrie.

“Am reusit sa dejucam planurile murdare ale PSD de a împiedica motiunea. PSD a incercat un nou abuz, exact asa cum ne-a obisnuit in ultimii 3 ani, cand regulamentul de functionare a camerelor a fost fortat sau ignorat cu buna stiinta, pentru a le servi interesele. Abuzul a fost demontat cu legea in mana. Consider ca numarul de voturi pentru motiune il va depasi pe cel al semnaturilor. S-a batut moneda pe faptul ca nu am fost de acord ca motiunea sa fie votata sambata, 5 octombrie. Vreau sa ii informez pe cititorii dumneavoastra ca in cutumele activitatii parlamentare nicio motiune de cenzura nu s-a dezbatut si votat intr-o zi nelucratoare. Consider ca acestea sunt ultimele zbateri ale acestei guvernari catastrofale a PSD, care se agata cu disperare de putere”, a afirmat deputatul liberal Adrian Oros.

In privinta interimatelor care la unele ministere s-au incheiat si refuzul presedintelui de a accepta nominalizarile primului-ministru, vicepresedintele PNL considera ca executivul a perpetuat in mod deliberat aceasta criza.

CCR a confirmat dreptul Presedintelui Romaniei de a refuza remanierile propuse de premierul Dancila si a constatat oficial schimbarea compozitiei politice a Guvernului, ca urmare a iesirii ALDE de la guvernare. Implicit, CCR a afirmat faptul ca incercarea premierului Dancila de a opera o remaniere fara votul Parlamentului era neconstitutionala. Tocmai premierul ar trebui sa fie cel interesat ca in Guvernul sau sa activeze cat mai multi ministri plini in functie, si nu ministri revocati. Asta pentru ca nu pot fi numiti alti miniștri plini pana cand nu obtine votul Parlamentului pentru remaniere. Exemplele sunt revocarea Anei Bichall si a lui Mihai Fifor. In concluzie, totul va fi readus în parametrii normali prin motiunea de cenzura a PNL care va demite Guvernul Dăncila si va pune punct acestei pseudo-guvernari”, a mai declarat Adrian Oros, deputat PNL de Cluj.