Alin Tise, preşedintele Consiliului Judetean Cluj, le solicita tuturor UAT-urilor sa intre in greva administrativa: “Bugetul este o razbunare politica!”
Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Alin Tişe, bugetul este o formă de „răzbunare politică, în condiţiile în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a inclus Clujul pe lista judeţelor care nu mai merită bugete pentru dezvoltare”.
„Asistăm la un asalt fără precedent al PSD-ALDE la adresa consiliilor judeţene performante. Singurele informaţii la care avem acces indică o încărcare majoră a bugetului Consiliului Judeţean Cluj cu cheltuieli pe care nu le-am mai avut, iar capitolul investiţii este pus serios în dificultate. Aceste cheltuieli adăugate înseamnă aproximativ 35 de milioane de euro, sumă care, de fapt, nu se va mai putea regăsi în investiţii. Consider acest buget naţional ca fiind o răzbunare politică. De altfel, preşedintele PSD Liviu Dragnea, a şi inclus Clujul pe lista celor care nu mai merită bugete pentru dezvoltare. În această situaţie, fac apel la administraţiile publice locale care se regăsesc în situaţii similare nouă şi le propun intrarea în grevă administrativă, ca reacţie faţă de abuzurile noii Legi a bugetului de stat, ca ultimă soluţie în faţa noului buget”, se arată în comunicat.
Alin Tişe a subliniat că, pentru Consiliul Judeţean Cluj, suma de 35 de milioane de euro este dublul bugetului pe care anul trecut l-a avut la dispoziţie pentru drumuri judeţene.
„Mecanismele de împărţire a bugetelor sunt total lipsite de transparenţă şi ne sunt refuzaţi toţi indicatorii necesari creionării bugetului judeţean, înainte de adoptarea de către Parlament a Legii bugetului de stat, fără vreo şansă pentru amendamente. Practic, vom fi puşi în faţa faptului împlinit”, a conchis Tişe.