Angajati CFR, prinsi bauti in timpul serviciului
În perioada 3 aprilie – 5 mai 2023, poliţiştii de la transporturi au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă şi securitate pe infrastructura naţională de căi ferate, în colaborare cu Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română de la nivelul Autorităţii Feroviare Române.
Obiectivele acţiunilor au fost prevenirea producerii de evenimente/accidente feroviare, prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare, verificarea respectării serviciului continuu maxim admis pe locomotivă şi prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi substanţe interzise, în timpul serviciului, la bordul locomotivelor/automotoarelor, în trenuri, staţii de căi ferate, depouri, triaje, remize, de către personalul cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei feroviare.
În cadrul activităţilor preventive, au fost verificate cu etilotestul/alcoolscopul 2.597 de persoane cu atribuţii în siguranţa circulaţiei, de către reprezentanţii A.S.F.R. şi au fost verificaţi 496 de mecanici de locomotivă, în ceea ce priveşte depăşirea serviciului maxim admis pe locomotive. Pe durata acţiunii, poliţiştii au constatat 17 infracţiuni, fiind cercetate 18 persoane, dintre care 17 persoane au fost depistate în flagrant delict, iar 16 au fost conduse la spital, în vederea prelevării probelor biologice de sânge.
La data de 6 aprilie 2023, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj – Napoca – Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Satu Mare, în cooperare cu inspectorii de stat din cadrul I.S.F. Cluj – Napoca, au efectuat un control pe linia consumului de alcool, fiind testaţi angajaţii cu responsabilităţi pe linia de siguranţă feroviară. În urma testării unui acar cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
De asemenea, la data de 11 aprilie 2023, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca şi ai Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Jibou, însoţiţi de un inspector de stat din cadrul I.S.F. Cluj-Napoca, au efectuat un control personalului cu atribuţii privind siguranţa feroviară. Astfel, doi angajaţi C.F., cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră, ar fi părăsit postul, deşi aceştia se aflau de serviciu. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În Oltenia, la data de 29 aprilie 2023, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Dolj au desfăşurat activităţi în comun cu un reprezentant din cadrul A.S.F.R., fiind depistat, într-o staţie C.F., un şef de manevră care era sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,84 mg/litru alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.