ANM// Judetul se afla sub avertizare de Cod galben de ploi abundente, vijelii si grindina. Vezi prognoza meteo pana in 4 septembrie
Administraţia NaţionalAdministraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis în această dimineaţă de miercuri, 31 august, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de instabilitate atmosferică, valabile până joi dimineaţa în 35 de judeţe şi în Bucureşti. de Meteorologie a emis astazi, miercuri 31 august, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de instabilitate atmosferică, valabile până joi dimineaţa în 35 de judeţe şi în Bucureşti.
Astfel, în intervalul 31 august, ora 12:00 – 1 septembrie, ora 10:00, va fi Cod portocaliu de ploi abundente în cea mai mare parte a zonei montane şi a Transilvaniei, în nordul Olteniei şi al Munteniei, precum şi în sudul Banatului. În aceste zone, vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40 – 60 l/mp şi pe arii restrânse de peste 70 – 80 l/mp. Acestea vor fi asociate cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină.
Iar în perioada 31 august, ora 10:00 – 1 septembrie, ora 10:00, pe fondul unei atenţionări Cod galben de vreme rea, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 l/mp, iar pe alocuri vor fi vijelii şi grindină.
Atenţionările de instabilitate atmosferică vizează Capitala şi judeţele: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.
Prognoza meteo pentru judetul Cluj, intervalul 31 august – 4 septembrie 2022 (vremea.ido.ro).