November 25, 2024

Au ajuns Hotelierii de pe Litoral sa fixeze data inceperii anului scolar?!?

Comisia de Dialog Social din Ministerul Educaţiei a propus, luni, ca anul şcolar să înceapă la data de 9 septembrie, deşi premierul Viorica Dăncilă a cerut, în ultima şedinţă de Guvern, amanarea cu o săptămână a începutului de an şcolar. Propunerea Consiliului de Dialog Social va fi înaintată noului ministru interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, care va lua decizia finală.

„Am ascultat partenerii de dialog social. Atât reprezentanții federațiilor sindicale, cât și reprezentanții patronatelor nu au susținut modificarea (pentru 16 septembrie). Nu au susținut modificarea nici cei care au statut de invitat permanent în cadrul CDS, este vorba de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți și de reprezentanții elevilor. Am ascultat toate argumentele partenerilor noștri și o să facem o notă de informare, un aviz consultativ, iar atunci când ministrul interimar Daniel Breaz vine la minister să preia atribuțiile, o să-i punem la dispoziție această informare”, a spus Gigel Paraschiv, citat de edupedu.ro.

Mai departe, decizia îi aparține noului ministru, care poate modifica prin ordin de ministru sau poate să lase structura anului școlar așa cum a fost deja stabilită.

Discuțiile din cadrul ședinței de Dialog Social de azi dimineață au fost destul de tensionate, au povestit pentru Edupedu.ro reprezentanți ai părinților și elevilor, care participă în calitate de invitați la aceste întruniri. Lucru care le-a fost reproșat de către un reprezentant al Ministerului Muncii.

„A avertizat societatea civilă că avem doar statut de invitați și că nu facem parte din Consiliul de Dialog Social”, a spus Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți. El a punctat mai departe că „Nu este în regulă să schimbăm structura anului școlar cu o lună înainte de începerea școlii pentru că au cerut hotelierii asta, pe filieră politică și în interes financiar”.

Potrivit unor surse din Ministerul Educației, nici conducerea instituției nu ar fi de acord cu modificarea, spunând că ar exista efecte negative asupra eficienței actului didactic.

Amintim că dubii cu privire la data începerii anului școlar au existat încă din momentul aprobării structurii anului școlar 2019-2020. Hotelierii de pe litoral i-au spus ministrului Turismului, Bogdan Trif, că scurtarea vacanței școlare de vară le va afecta afacerile și i-au cerut să facă demersuri pentru a fi prelungită vacanța mare, scria la începutul lunii mai Agerpres.